Medic belgian, acuzat de nouă asasinate! Fapte comise într-un centru de îngrijiri paliative

Un medic belgian este acuzat de nouă asasinate, după ce ar fi sedat în mod abuziv persoane în vârstă într-un centru de îngrijiri paliative.
Decesele pentru care medicul belgian a fost inculpat de către un judecător din Liege (est), s-au produs în 2017 și 2018, au arătat doi avocați. Cazul ar putea ridica problema reglementării acestor sedări, într-o țară în care eutanasia - legalizată din 2002 - este strict reglementată și încadrată juridic, relatează AFP.
Ancheta judiciară a fost deschisă în urma unui denunț din partea centrului CHR de Huy, în apropiere de Liege, unde a lucrat medicul, care de atunci a fost demis, a declarat avocatul său Renaud Molders-Pierre, confirmând informațiile apărute în ziarul Le Soir, și citate de Agerpres.
Acuzațiile de omor au fost pronunțate în două etape - la începutul anului 2019 pentru patru cazuri raportate de spital, apoi în decembrie pentru alte cinci decese considerate suspecte de anchetatori.
Medicul, prezentat drept „Denis D.", de 62 de ani, contestă faptele pentru care este acuzat, a spus Molders-Pierre.
„El a considerat că a acționat întotdeauna în interesul pacienților săi", iar în ceea ce privește aceste nouă decese suspecte, ale unor persoane cu vârste între 85 și 95 de ani, el s-a confruntat „cu o situație medicală inextricabilă cu persoane care urmau să moară în scurt timp", a mai spus avocatul.
Primele patru decese au avut loc în același weekend, în cursul căruia Denis D. a luat singur decizia de a seda aceste persoane, încălcând procedura internă a spitalului.
Sedarea „paliativă” (profundă), care este legală în Belgia, implică administrarea unui medicament pentru a scădea starea de conștiență și pentru a calma durerea la pacienții pentru care niciun alt tratament nu este eficient.
Ea ar trebui rezervată a priori pacienților al căror deces este considerat iminent de către medic și care ar trebui să intervină într-un interval de o săptămână până la două săptămâni, potrivit specialiștilor.
„Alegerea trebuie să rămână a pacientului sau a rudelor sale în ordinea prevăzută de lege (o lege din 2002 privind drepturile pacientului), și nu cea a medicului", a declarat Gilles Génicot, profesor în drept medical la Universitatea din Liege.
În ceea ce-l privește pe medicul acuzat, „întrebarea este să știm dacă a fost respectat cadrul legal", a declarat un alt avocat, Alexandre Wilmotte.
-
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor06.08.2025, 15:44
-
Ce arată analizele persoanelor care trăiesc peste 100 de ani06.08.2025, 14:10
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma06.08.2025, 10:28
-
-
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse08.07.2025, 14:18
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
Mihai Leu, internat în stare gravă
Este FIV un tratament 100% eficient? Adevărul despre rata de succes
Ion Iliescu, în stare gravă: îi cedează organele
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Eșec dur pentru tratamentul ficatului gras. A murit din cauza unui atac cibernetic
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Inovații, controverse și crize în sănătate
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Transplant renal pentru doi copii, la Institutul Fundeni. Au primit rinichii de la un alt copil
"Poate că acestea sunt ultimele minute pe care le trăiți". Mesajul care zguduie Europa
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
Berlinul se pregătește pentru război. Plan secret pentru spitale în caz de conflict militar
Oncologie și psihologie. Ramona Schenker, la DC Medical și DC News
Ramona Schenker, psiho-oncolog la Centrul Sf. Nectarie din Craiova, vine la DC Medical și DC News pentru a ne vorbi despre recuperarea fizică și emoțională după cancer.
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
OMS cere acces la informații secrete privind pandemia de COVID-19
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!