BREAKING NEWS Proteste medici. Federația „Solidaritatea Sanitară”, decizie

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” anunță că se întrunește pentru a decide în privința protestelor medicilor.
"În condițiile în care garanțiile oferite de Guvern că nici un salariat nu va pierde din veniturile salariale sunt contrazise tot mai des de realitate, dovada publică constituind-o numărul tot mai mare de proteste spontane desfășurate în diferite spitale publice, Federația „Solidaritatea Sanitară" a convocat Consiliului de Coordonare al organizației în data de 19.02.2019 pentru a decide în privința acțiunilor menite să apere interesele salariaților.
Principala temă pe ordinea de zi o constituie reluarea acțiunilor de protest declanșate imediat după adoptarea OUG nr. 114/2018. Apreciem faptul că și cealaltă organizație sindicală reprezentativă la nivel de sector sanitar intenționează să se alăture acțiunilor inițiate de noi împotriva efectelor negative ale acestui act normativ și a efectelor legi salarizării, menționând că data de organizare a Consiliului de Coordonare a avut în vedere deschide posibilității unor acțiuni comune.
Alături de revendicările anterioare înaintate, solicitările adresate de Federația „Solidaritatea Sanitară" vizează și adoptarea, prin Ordonanță de urgență, a celor două soluții cumulative menite să salveze de la reducerea veniturilor salariale salariații aflați în zona de risc:
1. Mutarea cheltuielilor cu indemnizația de hrană în suma salariilor de bază.
2. Scoaterea sporului pentru activitatea desfășurată în zilele de sărbători legale și cele de repaus săptămânal din categoria celor aferente limitei de 30%.
La un pas de grevă generală
În condițiile în care Guvernul nu răspunde solicitărilor pentru reluarea urgentă a negocierile în vederea corectării situației actuale, estimăm că declanșarea conflictului colectiv de muncă și demararea semnăturilor pentru greva generală are o probabilitate mare. Această variantă ar putea oferi o alternativă organizată la protestele spontane ale salariaților.
Atenționăm Guvernul că degringolada creată de întârzierea adoptării bugetului a condus la decalarea de facto a transpunerii unora dintre prevederile legale privind salarizarea în marea majoritate a unităților sanitare, respectiv la amânarea pentru luna martie 2019 a întâlnirii salariaților cu unele dintre efectele negative ale legii salarizării. În condițiile în care spitalele în care s-a efectuat transpunerea acestor prevederi legale sunt tocmai cele în care s-au ivit protestele spontane, este evident că suntem într-o situație de amânare sine lege a unui deznodământ nefericit pentru peste 65% din angajații sectorului public de sănătate.
Dacă Guvernul nu dă curs modificărilor legislative prin Ordonanță de urgență pe care Federația „Solidaritatea Sanitară" le solicită, situația se va deteriora rapid în momentul în care cca. 65% dintre angajații din sănătate vor constanta pe fluturașul de salariu că sunt în situația de pierdere a veniturilor nete. În aceste condiții, nemulțumirile îndreptățite ale salariaților din sănătate riscă să ia forma unui val de proteste spontane. Refuzul negocierilor în acest moment antrenează responsabilitatea Guvernului pentru o asemenea stare de anarhie. Situația este agravată semnificativ de starea de incertitudine generată de lipsa contractului colectiv de muncă la nivel de sector, absența reglementării contractuale a relațiilor de muncă afectând negativ în mod suplimentar angajații din sectorul public de sănătate.
Pentru a se asigura că deciziile Consiliului de Coordonare reflectă cu acuratețe interesele tuturor salariaților din sectorul public de sănătate, Federația „Solidaritatea Sanitară" a declanșat o consultare publică a acestora pe principalele teme aflate în dezbatere, oferindu-le posibilitatea să indice situațiile în care se află și să-și exprime convingerile și intențiile de acțiune. Respectându-ne angajamentul pentru transparența acțiunilor și motivelor care stau la baza acestora, rezultatele consultării vor fi făcute publice în momentul finalizării acesteia," se arată în comunicatul "Solidaritatea Sanitară".
[citeste si]
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Elena Udrea, operată de urgență. Ce diagnostic a primit
Elena Udrea, dusă de urgență la spital din penitenciar. Ce probleme are fostul ministru.
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Pastila secretă care topește kilogramele rapid și schimbă lupta cu obezitatea
Concedii medicale pentru vacanțe. Ministrul Sănătății declanșează controale dure în toată țara
Ion Iliescu, tot pe ATI. Ce spun medicii despre starea fostului președinte - detalii de ultimă oră
Ion Iliescu, tot pe ATI. Ce spun medicii despre starea fostului președinte - detalii de ultimă oră.
Sănătatea intră în austeritate financiară
Rogobete cere reformă reală în sănătate: Avem nevoie și de manageri competenți
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
Educație pentru sănătate în școli prin conștientizarea rolului vaccinării antigripale: „Este o alegere informată, nu o obligație”
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Transplant renal pentru doi copii, la Institutul Fundeni. Au primit rinichii de la un alt copil
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici. Alexandru Robogete, anunț
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Ministerul Sănătății pregătește o transformare digitală semnificativă
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Luptă pentru piața medicamentelor
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.