Rafila: Peste 2.500 de cabinete de medicină de familie vor fi modernizate cu electrocardiografe, ecografe

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat joi că peste 2.500 de cabinete de medicină de familie vor fi modernizate în cel mult o lună şi jumătate, astfel că pacienţii vor putea face...
"Ministerul Sănătăţii face politici de sănătate şi investiţii în sistemul de sănătate. Şi vreau doar să vă menţionez că, în curând, într-o lună de zile, o lună şi jumătate, terminăm modernizarea şi dotarea a peste 2.500 de cabinete de medicină de familie în toată ţara, care vor avea, de data asta, medici şi posibilitatea unor investigaţii.
Discutăm de electrocardiografe, ecografe, alte echipamente care permit un consult diferit faţă de cel tradiţional, în care stetoscopul şi tensiometrul erau singurele la dispoziţia unui medic de familie.
Dar dincolo de partea aceasta de investiţii, cred că lucrul cel mai important este că noi dăm permanent semnale puternice că ne interesează prevenţia", a afirmat Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.
El a menţionat că bolile cronice - cardio- şi cerebrovasculare, diabet, alte boli de nutriţie, bolile oncologice - afectează cea mai mare parte a populaţiei din România şi a subliniat utilitatea vaccinării.
"Avem posibilitatea prevenţiei. Examenele medicale periodice pot duce la depistarea acestor boli în stadii incipiente, la tratamente mult mai uşor de realizat şi mult mai puţin invalidante pentru pacient. Lucrul acesta trebuie încet, încet să intre în obişnuinţa noastră.
Stilul de viaţă, activitatea fizică, modul care ne alimentăm sunt esenţiale pentru păstrarea cât mai îndelungată a stării de sănătate şi pentru încetinirea evoluţiei sau chiar stoparea unor afecţiuni cronice", a adăugat Rafila.
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
-
Dieta mediteraneeană poate proteja creierul de Alzheimer26.08.2025, 18:54
Ministrul Sănătăţii: Am decis acreditarea unui atestat oficial pentru fizioterapia musculoscheletală
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Luptă pentru piața medicamentelor
Știrile zilei în Sănătate și Farma
"Poate că acestea sunt ultimele minute pe care le trăiți". Mesajul care zguduie Europa
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.