Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la Iași. Premieră în România şi Europa de Est

La Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi a fost făcută prima reconstrucţie mamară asistată de robot, această intervenţie medicală fiind o premieră în România şi Europa de...
Institutul Regional de Oncologie Iaşi a anunţat, joi, că în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Grigore T.Popa" Iaşi, a fost făcută prima reconstrucţie mamară cu ajutorul robotului, utilizând ţesut propriu de pe abdomenul pacientei, potrivit Agerpres.
Operaţia a fost realizată cu succes de o echipă medicală formată din dr. Vlad Pieptu şi dr. Dragoş Scripcariu, sub îndrumarea dr. Daniel Murariu, un renumit specialist în chirurgia reconstructivă robotică, originar din România, stabilit în SUA.
Potrivit reprezentanţilor IRO Iaşi, intervenţia este o premieră în România şi Europa de Est.
Intervenţia complexă, realizată cu ajutorul braţelor mecanizate ale robotului DaVinci, achiziţionat în urmă cu trei ani prin intermediul proiectului CENEMED, gestionat UMF şi IRO, a avut loc în data de 16 aprilie şi reprezintă un pas major în chirurgia reconstructivă post-mastectomie.
"Această intervenţie inovatoare a fost posibilă datorită utilizării robotului chirurgical Da Vinci şi a expertizei echipei în tehnicile microchirurgicale de transfer de ţesut propriu.
În plus, faţă de ce reprezintă deja standardul de aur în reconstrucţia mamară, reconstrucţia cu ţesut abdominal, efectuată la IRO încă din 2014, componenta robotică conferă o alternativă mai puţin invazivă, cu recuperare mai rapidă şi rezultate funcţionale superioare", a declarat dr. Vlad Pieptu, medic primar chirurgie plastică şi reconstructivă în cadrul IRO Iaşi.
Principalele avantaje ale chirurgiei robotice le reprezintă creşterea gradului de precizie în intervenţii şi reducerea timpului de recuperare.
Specialiştii au stau în sala de operaţie 11 ore. Pacienta cu mastectomie unilaterală, după un diagnostic de cancer mamar primit în urmă cu trei ani, are 48 de ani.
"Intervenţia a durat 11 ore deoarece ambele axe vasculare au fost prelevate de la nivelul abdomenului (...). Ne aşteptăm ca pacienta să stea mai puţin de o săptămână în spital. Suturile se suprimă la două săptămâni", a precizat dr. Pieptu.
Medicii se aşteaptă ca pacienta să îşi reia activititatea în trei săptămâni.
În cadrul IRO s-au efectuat până în prezent 250 de reconstrucţii mamare şi 41 cu ţesut propriu abdominal.
La IRO Iaşi a avut loc prima intervenţie chirurgicală asistată robotic din nord-estul ţării, în 23 iunie 2022, când s-a folosit sistemul de ablaţie tumorală minim invazivă asistată robotic de sistemul DaVinci.
De atunci şi până la finalul lui 2024, specialiştii din cadrul institutului au folosit braţele mecanizate ale robotului DaVinci în 182 de intervenţii minim invazive, dintre care în 99 de cazuri au fost intervenţii de chirurgie generală, patologie colorectală pelvină, în 49 de cazuri au fost făcute intervenţii urologice, prostatectomie radicală, iar în 34 de cazuri au fost intervenţii ginecologice, histerectomie radicală.
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
-
Dieta mediteraneeană poate proteja creierul de Alzheimer26.08.2025, 18:54
Este FIV un tratament 100% eficient? Adevărul despre rata de succes
Alexandru Rogobete anunţă schimbarea radicală a normelor de personal din spitale: Se va ține cont de complexitatea cazurilor
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Un spital nou, modern și de stat, se deschide în România în curând. Nu e doar pe hârtie!
Transplant renal pentru doi copii, la Institutul Fundeni. Au primit rinichii de la un alt copil
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Alexandru Rogobete: Sănătatea se schimbă cu fapte şi bani europeni, nu cu promisiuni
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Medicul Herman Berkovits, numit consilier onorific al ministrului Alexandru Rogobete
Kate Middleton, noi îngrijorări. Apariția Prințesei a stârnit panică
Reacția Colegiului Medicilor în cazul Floreasca: Și noi suntem pacienții acestui sistem!
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.