Țigări electronice: numărul deceselor cauzate de vaping a crescut

Țigările electronice continuă să creeze controverse. În timp ce unii specialiști europeni consderă că sunt mai puțin nocive decât țigările de tutun, autoritățile din SUA au mai înregistrat...
Numărul deceselor în urma unei misterioase afecţiuni pulmonare asociate cu utilizarea ţigărilor electronice (practică denumită "vaping") a ajuns la 42 de victime în Statele Unite, a anunţat Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din această ţară (CDC).
Agenţia americană din domeniul sănătăţii, care a colectat date referitoare la această afecţiune pulmonară în 49 din cele 50 de state americane, a precizat că în prezent au fost identificate 2.172 de cazuri de îmbolnăviri pe teritoriul SUA, cu aproape 100 mai multe decât în urmă cu o săptămână.
Cele 42 de decese au fost confirmate în 24 de state, media de vârstă a pacienţilor decedaţi fiind de 52 de ani.
Potrivit CDC, vârsta medie a celor afectaţi de această boală este de 24 de ani, iar 79% dintre persoanele care s-au îmbolnăvit au sub 35 de ani, notează agerpres.ro.
New York Times a informat săptămâna aceasta că un băiat de 17 ani a suferit daune ireversibile ca urmare a bolii pulmonare asociate cu vaping-ul şi fost nevoie de un transplant de plămâni pentru a-i salva viaţa.
Săptămâna trecută, CDC a anunţat că a descoperit acetat de vitamina E în toate probele de fluide colectate din plămânii a 29 de pacienţi din 10 state americane.
"Este pentru prima dată când detectăm un produs chimic care reprezintă un motiv de îngrijorare din probele biologice de la pacienţii cu aceste leziuni pulmonare", a anunţat CDC într-un comunicat.
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Educație pentru sănătate în școli prin conștientizarea rolului vaccinării antigripale: „Este o alegere informată, nu o obligație”
Al 22-lea Congres al Academiei de Neurotraumatologie Multidisiciplinară
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Reacția Colegiului Medicilor în cazul Floreasca: Și noi suntem pacienții acestui sistem!
"Dacă boala asta ar fi un virus, lumea ar fi în carantină". OMS, avertisment
OMS avertizează: lumea ar intra în carantină dacă ar înțelege adevărata amploare a pericolului...
Șefii de secții, la mâna pacienților
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate
Ministerul Sănătății impune tăieri drastice la concediile medicale fictive și avertizează cu sancțiuni penale
Dosare penale pentru concediile medicale. Ce pățești dacă te îmbolnăvești.
Oncologie și psihologie. Ramona Schenker, la DC Medical și DC News
Ramona Schenker, psiho-oncolog la Centrul Sf. Nectarie din Craiova, vine la DC Medical și DC News pentru a ne vorbi despre recuperarea fizică și emoțională după cancer.
Ministerul Sănătății pregătește o transformare digitală semnificativă
Reguli actualizate pentru acordarea concediilor medicale: responsabilități pentru medici, pacienți și angajatori
Concediile medicale, doar pentru cine merită! Cum demonstrezi că ești bolnav.
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Infertilitate și FIV. Dr. Lucia Luchian (SANADOR), la DC Medical și DC News
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
Medicul Herman Berkovits, numit consilier onorific al ministrului Alexandru Rogobete
Ozonoterapie și oxigenoterapie. Dr. Mihai Băican, la DC Medical și DC News
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Totul despre testarea genetică în oncologie, la SANADOR, cu dr. Eduard Dănăilă și dr. Viorica Rădoi
Studiu: lactatele și alimentele bogate în zahăr, asociate cu coșmarurile
Legătura dintre intoleranța la lactoză și coșmaruri devine tot mai clară, spun cercetătorii. Și nu doar brânza e de vină.