Elena Udrea, operată de urgență. Ce diagnostic a primit
Elena Udrea, dusă de urgență la spital din penitenciar. Ce probleme are fostul ministru.
Opt oameni au fost internați la un spital din Alba Iulia după ce au consumat produse de la o carmagerie din oraș.
Toxiinfecție, Alba. Numărul persoanelor care au necesitat spitalizare după ce au consumat produse de la o carmangerie din Alba Iulia a crescut la opt, marţi, după ce luni erau internate doar trei persoane, printre care şi un copil, magazinul în cauză fiind amendat cu 2.600 de lei şi închis până la finalizarea anchetei epidemiologice. Purtătorul de cuvânt al spitalului din Alba Iulia, Alexandra Mateş, a declarat, pentru Agerpres, că în Secţia de Boli Infecţioase sunt internate marţi, cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, opt persoane, alte opt primind tratament în ambulatoriu.
La rândul său, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a precizat că a fost dispusă suspendarea activităţii firmei în cauză până la finalizarea testelor de laborator. Totodată, aceasta a fost sancţionată contravenţional cu suma de 2.600 de lei pentru neefectuarea măsurilor de dezinfecţie a ouălor înainte de preparare şi pentru neefectuarea cursurilor de igienă de către angajaţi.
Ancheta epidemiologică este în plină desfăşurare, inspectorii sanitari şi sanitar-veterinari reuşind să intre în carmangeria în cauză doar marţi, deoarece duminica şi luni aceasta nu are program de funcţionare. Potrivit lui Sinea, la DSP Alba a fost depusă luni o sesizare scrisă, iar alte persoane au reclamat telefonic faptul că s-au simţit rău după ce au mâncat carne şi preparate cumpărate de la o carmangerie din Alba Iulia. Unitatea în cauză este una cu specific italian, fiind una dintre cele mai cunoscute din Alba Iulia.
Elena Udrea, dusă de urgență la spital din penitenciar. Ce probleme are fostul ministru.
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.
Concediile medicale, doar pentru cine merită! Cum demonstrezi că ești bolnav.
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
Legătura dintre intoleranța la lactoză și coșmaruri devine tot mai clară, spun cercetătorii. Și nu doar brânza e de vină.