Trucul suprem pentru a păstra cireșele proaspete cât mai mult timp

Cireșele sunt unele dintre fructele-vedetă ale verii. Parfumate, gustoase și cărnoase, cireșele pot fi încorporate într-o multitudine de rețete.
Pentru ca cireșele să rămână proaspete cât mai mult timp, păstrează-le la frigider în permanență. Scoate-le din frigider doar atunci când vrei să le mănânci sau când vrei să prepari un desert cu ele, deoarece cireșele sunt foarte perisabile și nu se coc după ce au fost culese.
Pentru a prelungi durata de valabilitate a cireșelor, nu le spăla până când sunt gata de consum sau de utilizat.
Cât rezistă cireșele în frigider?
Depozitate corect, cireșele se vor păstra, de obicei, aproximativ 4 – 10 zile la frigider. Însă, atenție! Deoarece sunt fructe zemoase, cel mai bine este să ții cireșele în boluri de sticlă sau de plastic, descoperite, dar în cantități mici, ca să nu se strivească fructele aflate pe fundul vasului. Dacă ai o cantitate mai mare de jumătate de kilogram, ar fi indicat să le depozitezi în mai multe caserole. Cireșele rezistă mai bine dacă sunt așezate în straturi separate între ele cu frunze proaspete culese din pom sau cu hârtie cerată.
În cazul în care vrei să le congelezi, scoate-le sâmburii cu grijă, lasă-le câteva ore la scurs, apoi bagă-le în pungi de plastic la congelator.
Cireșele - beneficii pentru sănătate
O cană (154 grame) de cireșe dulci, fără sâmburi oferă:
Calorii: 97
Proteine: 2 grame
Carbohidrati: 25 grame
Fibre: 3 grame
Vitamina C: 18% din DZR (doza zilnică recomandată)
Potasiu: 10% din DZR
Cupru: 5% din DZR
Mangan: 5% din DZR
Cireșele sunt deosebit de bogate în polifenoli, un grup mare de substanțe chimice vegetale care ajută la combaterea daunelor celulare și la reducerea inflamației, potrivit acestor studii (1 și 2). De fapt, dietele bogate în polifenoli pot proteja împotriva multor afecțiuni cronice, inclusiv boli de inimă, diabet și anumite tipuri de cancer.
Aceste fructe conțin, de asemenea, pigmenți carotenoizi precum beta-carotenul și vitamina C, ambele având și proprietăți antiinflamatorii și antioxidante, după cum relatează acest studiu.
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10