Asociația Medicală Britanică și-a cerut scuze membrilor medici femei pentru sexism
Asociația Medicală Britanică (British Medical Association) și-a cerut scuze doctorilor femei care au suportat sexism și hărțuire sexuală, după ce o anchetă independentă a descris Asociația drept un club exclu...
Asociația Medicală Britanică (British Medical Association, BMA) , sindicatul care reprezintă aproximativ 70% din cei 240.000 de medici britanici, a promis reforme mărețe ale proceselor și culturii sale ca răspuns la concluziile anchetei.
Daphne Romney a descoperit că unele femei medici și personalul din Asociația Medicală Britanică„simt că sunt subevaluate, ignorate și patronate pentru că sunt femei. Acest lucru se aplică atât medicilor, cât și membrilor personalului sindicatului și se datorează culturii „clubului de băieți bătrâni" ('old boys' club') care tratează femeile ca fiind de o importanță și abilitate reduse, notează The Guardian.
Daphne Romney QC a coordonat analiza și a făcut și 31 de recomandări pentru a aborda prejudecățile de gen și hărțuirea în BMA, bazându-se pe exemple de bune practici.
Propuneri și poze indecente
Printre altele, el a recomandat ca „fiecare membru al BMA să-și asume responsabilitatea pentru comportamentul său și să o modereze pentru a nu insulta sau denigra alte persoane".
„Membrii BMA ar trebui să realizeze că vechile sisteme ierarhice din medicină nu se aplică în BMA. Toți medicii sunt acolo în calitate de colegi și ar trebui tratați cu respect" și „respectul ar trebui să fie arătat, de asemenea, de toate genurile față de toate genurile și față de ei înșiși. Acesta este și cazul celor cu caracteristici protejate și, în plus, convingeri politice" etc.
BMA i-a comandat ancheta lui Romney după ce două femei membre ale comisiei medicale, Dr. Zoe Norris și Dr. Katie Bramall-Stainer, au dezvăluit site-ului GPonline o serie de incidente despre care au spus că demonstrează o cultură „sexistă" în cadrul comitetului.
Dezvăluirile includeau, spre exemplu, povestea unei femei în vârstă din comisie care a primit o propunere indecentă din partea unui coleg bărbat, ceea ce a făcut-o să ezite să mai participe la evenimentele comitetului în afara zonei de domiciliu dacă nu era însoțită de o rudă. O altă femeie medic de familie a primit de la un bărbat din comisie o fotografie indecentă nedorită.
-
EXCLUSIV Obezitatea, boala cronică. Dr. Doru Negru: A explodat02.01.2026, 21:48
-
-
-
-
Virusul care se ascunde în brânză02.01.2026, 16:06
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Statinele pot încetini creșterea anevrismului de aortă abdominală
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Un simplu tratament de canal poate reduce riscul de infarct și diabet
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
De ce provoacă statinele dureri musculare
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Medicamentul care ține hipertensiunea sub control. Are efect 24 de ore
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Tratamentul care distruge cancerul de vezică urinară la 82% dintre pacienți
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Terapia care topește cancerul în 30 de minute. Medici: Nu afectează țesuturile sănătoase!
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
