Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Coordonatorul CNCAV, lt col dr Valeriu Gheorghiță a explicat când va primi România prima tranșă din cel de-al patrulea vaccin aprobat de EMA și cum va fi administrat serul de la Johnson &...
„Pentru a doua jumătate a lunii aprilie, dacă nu mă înșel, ar trebui să primim probabil prima tranșă de vaccin COVID Johnson&Johnson. Nu este una consistentă, probabil că vor fi câteva zeci de mii de doze.
Reamintesc faptul că acest vaccin se administrează într-o singură doză, schema de vaccinare este simplificată.
Din acest motiv nu au fost luate decizii finale vizavi de categoria de persoane eligibile, ținând cont de faptul că este un vaccin recomandat tuturor celor cu vârsta de peste 18 ani și care nu au contraindicații cunoscute.
Vom vedea care va fi strategia prin care vom putea folosi acest tip de vaccin, dar într-adevăr din punct de vedere practic se pretează mai mult pentru centre mobile, pentru echipe mobile, pentru vaccinare în localitățile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus, dar asta nu înseamnă că nu va putea fi accesat și de restul categoriilor de persoane”, a explicat coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, lt col dr Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.