Dr Răzvan Buşneag: Lecțiile de sport nu sunt adaptate cerințelor actuale

Florina Pop |
Data publicării:
EXCLUSIV
Răzvan Bușneag FOTO: DC Media Group
Răzvan Bușneag FOTO: DC Media Group

La seminarul „Upgrade România: Sănătate prin sport. Sportul, mina de aur a economiei" organizat de DC Media Group, lectorul Răzvan Buşneag, directorul Institutului Naţional de Medicină Sportivă, a vorbit despre motivele pentru care unii elevi aleg scutirile în locul orei de sport.

Lectorul universitar Răzvan Buşneag a declarat, la seminarul „Upgrade România: Sănătate prin sport. Sportul, mina de aur a economiei" organizat de DC Media Group, că în ultimii ani a crescut foarte mult frecvența scutirilor de la educație fizică și sport. Motivele, susține el, sunt variate.

"Poate societatea și familia nu conștientizează îndeajuns rolul mișcării și al efortului fizic pentru dezvoltarea ulterioară a copiilor. Copiii din ziua de azi sunt foarte obișnuiți cu noile tehnologii și pierd din vedere că mișcarea este cea mai importantă tehnologie. Mișcarea este lucrul care a făcut ca omul să evolueze pe această planetă", afirmă lectorul universitar.

În opinia sa, un alt motiv din spatele scutirilor este infrastructura precară din țară: locuri improprii unde se desfășoară ora de sport, săli care necesită reparații sau nu au vestiare, lipsa dușurilor – de aceea unele domnișoare preferă o scutire în locul orei de sport, mai ales când aceasta este prima oră din zi sau e intercalată printre celelalte materii.

"Toate acele săli de sport promise au rămas doar pe hârtie. (....) lecțiile de educație fizică și sport nu sunt adaptate cerințelor anilor noștri. Foarte multe programe sunt învechite și chiar dacă programele există pe hârtie nu sunt aplicate întotdeauna așa cum trebuie de profesorii de educație fizică și sport. (...) Iar orele, nefiind atractive, copiii nu sunt tentați", adaugă Răzvan Bușneag.

Acesta a mai amintit că numărul celor care se apucă de sport după ce un mare sportiv vine la o oră de educație fizică crește. Iar dacă copiii văd acasă că părinților lor fac mișcare le vor urma exemplul.

Lectorul universitar și-a încheiat discursul subliniind că avem mare nevoie de un Pact pentru o Românie sănătoasă, gândit pentru ca românii să facă mai mult sport.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel