EXCLUSIV Efectele pandemiei. Mihălțan: pacienții fug de controale la spitalele COVID-19
Prof. dr. Florin MIHĂLȚAN, medic primar de Pneumologie, profesor universitar la UMF Carol Davila București, a vorbit în cadrul dezbaterii online „Vaccinarea, prezent și viitor”, despre cum sunt afectați...
Prof. dr. Florin MIHĂLȚAN, medic primar de Pneumologie, a explicat la dezbaterea „Vaccinarea, prezent și viitor”, cum pacienții cu probleme pneumologice au evitat să se prezinte la medic de teama COVID-19, ajungând, astfel, să li se agraveze problemele de sănătate. „Ne confruntăm cu următoarele situații: pacienții fug de controale la spitalele care sunt cunoscute ca având secții de COVID-19, noi având și o secție de non-COVID-19. Și totuși, pacienții nu vin la control, temerile fiind, în primul rând, de a nu prinde un virus în momentul în care vin la spital. Acest lucru însă generează, ca un bulgăre de zăpadă care ia dimensiuni incredibile, pentru că: din patologia pe care o avem în momentul de față remarcăm următorul lucru: sunt pacienți cu cancere pulmonare care temporizează luni de zile prezența la spital, chiar dacă inițial au avut un control care a semnalat ceva, după aceea trec luni de zile până se prezintă și în momentul respectiv, tumora respectivă este depășită chirurgical, deci este într-o fază foarte avansată.
A doua situație este prezența insuficiențelor respiratorii, care nu au nimic de-a face cu COVID-19, dar în spate sunt de obicei două afecțiuni cronice, brohopneumonia cronică obstructivă și astmul bronșic; vin în plină criză, pe oxigen, au nevoie rapid de intubație și ATI și acest lucru este tocmai datorită temporizării la domiciliu a prezenței și a controalelor regulate”, a explicat medicul.
De asemenea, el a mai arătat că telemedicina „ar putea demola oarecum această teamă de de spital și faptul că nu vin la controale. Însă părerea mea ca pneumolog la momentul actual e că pentru doctorii din România, online-ul este încă la un nivel foarte mic din punct de vedere al practicii”, a mai spus el.
Detalii găsiți în materialul video atașat
-
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani07.04.2026, 21:00
-
Ce trebuie să știi despre contraceptivele hormonale07.04.2026, 20:49
-
De ce apare și ce afecțiuni hormonale ascunde părul din bărbia femeilor07.04.2026, 19:23
-
-
Sunetul care curăță creierul07.04.2026, 17:32
EXCLUSIV Alexandru Rafila: unii concetățeni, în loc să se vaccineze, sunt gata să ia medicamente de uz veterinar
EXCLUSIV Radu Gănescu(COPAC), despre Campania de vaccinare contra COVID: contează informarea și educația
EXCLUSIV Florin Mihălțan, despre vaccinul pentru COVID: A fost un semnal de alarmă pentru unii bolnavi cronici
EXCLUSIV DEZBATERE ONLINE: „Vaccinarea, prezent și viitor”
EXCLUSIV Vaccinuri compensate sau gratuite pentru bolnavii critici? Dr Gindrovel Dumitra: am solicitat în repetate rânduri
EXCLUSIV Dan Zaharescu, ARPIM: e extrem de importantă o comunicare COERENTĂ legată de vaccinuri
EXCLUSIV Efectele pandemiei. Mihălțan: pacienții fug de controale la spitalele COVID-19
EXCLUSIV Cum ar fi schimbat Campania de vaccinare contra COVID o lege a vaccinării în România. Laszlo Attila, explicații
EXCLUSIV Laszlo Attila: De ce ar fi bine ca Agenția Națională a Medicamentului să treacă în subordinea Parlamentului
EXCLUSIV Eșec folosit în favoarea persoanelor seropozitive. Irina Dumitru: am rămas cu foarte multe doze de vaccin și atunci AM DECIS
EXCLUSIV Vaccinarea vârstnicilor. Avocatul Manuela Guia: s-a constatat un DECLIN îngrijorător
Avocata Manuela Guia a vorbit despre legea vaccinării la dezbaterea ”Vaccinarea, prezent și viitor”, organizată de DC Media Group.
