EXCLUSIV România, pe locul trei în Europa la consumul de antibiotice. Roxana Șerban, despre care este acum trendul
Inspectorul Roxana Șerban de la Institutul Național de Sănătate Publică spune că România se situează pe primele locuri la consumul de antibiotice în Europa, într-o statistică din...
În utilizarea antibioticelor contează nu doar antibioticul prescris, ci și cantitatea și frecvența cu care e folosit. Din aceste motive se monitorizează consumul de antibiotice, explică medicul Roxana Șerban de la Institutul Național de Sănătate Publică.
Aceasta consideră că utilizarea ierarhizată a tipurilor de antibiotice - idee propusă de medicul de familie Sandra Alexiu - ”este o soluție”, dar că trebuie foarte bine și foarte atent studiată care este, de fapt, morbiditatea și tot ceea ce înseamnă gravitatea afecțiunilor pentru care se dau antibiotice”.
Din datele adunate la nivel european reiese că România se află pe locul al treilea la consumul de antibiotice. Dacă se ține cont de locul unde se consumă acestea - spitale, România se află pe un loc 11.
”În studiul de prevalență pe care l-am făcut în 2017 și în care am încercat să vedem care este modul de utilizare al antibioticelor la nivelul spitalelor, ne-am calificat printre primele locuri; într-un studiu anterior, din 2012, eram primii, apoi pe locul al doilea în utilizarea așa-zisei administrări preventive care era pe o perioadă mai mare de trei zile, ceea ce demonstrează că la noi acest tratament preventiv uneori devine ușor tratament, nu mai e prevenție. Și cam același lucru cred că se întâmplă și în ambulatoriu.
Din toate datele colectate la noi pot să vă prezint un trend, cam cum a evoluat consumul acestui tip de antibiotice care a înregistrat în 2015 un maxim. Vedem că în 2016 a scăzut, iar acum începe încet-încet să crească”, explică medicul Roxana Șerban.
-
Adevărul din spatele cafelei perfecte. De ce devine amară26.05.2026, 12:03
-
Ce trebuie să știi despre pâinea cu maia. Impactul asupra glicemiei26.05.2026, 10:58
-
-
De ce afecțiunile cardiace sunt mai fatale în cazul femeilor26.05.2026, 09:30
-
EXCLUSIV Sondaj DC News: 63,8% dintre respondenți, antibioticele tratează boli cauzate de bacterii
EXCLUSIV Medicamente prescrise pe Internet de medici. Dr Sandra Alexiu: să te lupți cu frați de-ai tăi care fac exces de zel...
EXCLUSIV Pericolele informării pe Internet. Pacient către medic de familie: de ce nu-mi dați azitromicină?
EXCLUSIV Medicamentele care n-ar trebui să se cumpere fără rețetă din farmacie. Dr Sandra Alexiu: Toată lumea ar trebui să știe ce pastile să nu aibă în casă
EXCLUSIV Sondaj DC News, întrebare cheie: Cum poate fi prevenită gripa? Alexandru Rafila: Mă bucură răspunsul cititorilor
EXCLUSIV Cristian Vlădescu: rezistența la antibiotice, una din marile amenințări sanitare
EXCLUSIV Radu Gănescu, COPAC: orice automedicație poate face mai mult rău decât bine
Radu Gănescu, președintele COPAC, condamnă automedicația și sfătuiește oamenii să vorbească cu un doctor înainte să ia antibiotic.
