Senatorul Adrian Wiener a explicat că statul român trebuie să regândească politica medicamentului, taxa clawback, modul în care sunt cheltuiți banii în Sănătate, și a oferit soluții...
Adrian Wiener, membru al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, a dezvăluit la dezbaterea online „Politicile publice: cauză sau soluție pentru criza medicamentelor", organizată de DC Medical, soluțiile pe care statul român trebuie să le aibă în vedere, pe termen scurt și lung. Bugetul Sănătății trebuie majorat anual pentru că nu e autosustenabil, trebuie găsite soluții viabile pentru finanțarea introducerii de noi medicamente și trebuie investit real în prevenție, a punctat el.
„Sunt două planuri ale discuției. Unul este problema de fond, sigur că bugetul anual a stat vreo șapte ani sau chiar opt poate, la același nivel, el a fost indexat doar cu rata inflației recent, și de la trimestru la trimestru nici măcar asta nu e o certitudine, indiferent de câte medicamente au intrat pe piață, pe de-o parte. Sigur, trebuie găsite soluții inovative de creștere a finanțării medicamentelor din România, și aici mă refer, sigur, și la soluții alternative cum ar fi accizarea zaharurilor sau alte surse de venit la bugetul sănătății. Pentru că bugetul nu este autosustenabil. Sunt sute de medicamente care sunt în diverse stadii clinice de evaluare cu impact major asupra multora dintre bolile care se fac vinovate de mortalitate în România. Sigur, ele la un moment dat vor trebui absorbite pe piață pentru că este ne-etic alfel, și atunci sigur că trebuie găsite surse alternative de finanțare, creștere chiar a surselor bugetare pentru finanțare, creșterea progresivă a finanțării sănătății în general. Bineînțeles că versantul preventiv este o componentă care să scadă consumul, să zic, pe termen mediu, în măsura în care luăm măsuri active în zona de prevenție și din păcate puține lucruri s-au făcut în ultima vreme în acest sens, sau cu foarte mare greutate. Este o altă componentă care să zicem să optimizeze consumul resurselor", a arătat Adrian Wiener.
Taxa Clawback nu cofinanțare, nu soluție unică
Taxa clawback nu poate fi soluie de finanțare sustenabilă pe termen lung pentru introducerea de medicamente, a punctat el.
„În ceea ce privește soluțiile pe termen lung, cum de trei ani spun în Parlament, taxa de clawback este o cofinanțare dinspre industrie care nu poate fi sustenabilă și crescută la nesfârșit. Inerția, accesul pe piață foarte greoi al medicamentelor inovative sau noi în România, trebuie găsite soluții și pentru acest aspect. Este o problemă majoră, uneori există o inerție de 3-5 ani față de Germania de exemplu sau poate față de alte țări, pentru unele medicamente, care sigur că contribuie la creșterea supraviețuirii pacienților cu boli cronice. (...) Cu toții purtăm o responsabilitate, dar decidenții care sunt acum, să zic, și sunt îndreptățiți să ia decizii, trebuie să fie foarte, foarte activi, și să fie responsabili. Nu mai putem tolera componenta politicianistă în comunicare, trebuie să existe transparență totală și trebuie să existe disponibilitate cel puțin de a ne lua ca parteneri, să zicem, în această criză, nu de a ne izola", a subliniat senatorul Wiener.
Europarlamentarul Cristian Bușoi a vorbit în cadrul dezbaterii organizate de DC Media Group despre cauzele care duc la criza medicamentelor pe piața din România.
EXCLUSIV
Profesorul Cristian Vlădescu, directorul Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar, a participat la dezbaterea online despre criza medicamentelor, organizată de DC Media...
EXCLUSIV
Attila LÁSZLÓ, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senat, susține, la dezbaterea online a DC Media Group despre criza medicamentelor, că va fi un an...
EXCLUSIV
Florin Buicu, președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din cadrul Camerei Deputaților, a vorbit despre criza medicamentelor la o dezbatere online organizată de DC Media...
EXCLUSIV
Dr. Emanuel Botnariu, prezent în dezbaterea despre criza medicamentelor organizată de DC Media Group, a discutat despre situația prin care trece România, referindu-se la criza cauzată d...
EXCLUSIV
Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a sfătuit, în cadrul dezbaterii online DC Media Group, românii să nu facă acasă depozite de...
EXCLUSIV
Medicul Tudor Ciuhodaru, eurodeputat, a vorbit în cadrul dezbaterii organizate de DC Media Group despre criza medicamentelor, referindu-se, mai cu seamă, la criza cauzată de...
EXCLUSIV
Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, EXCLUSIV la DC Medical, ce a reușit să facă pentru a rezolva criza de Euthyrox, Metformin și alte...
EXCLUSIV
Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, EXCLUSIV la DC Medical, ce modificări vor fi făcute în prețul medicamentelor, inclusiv ce s-a...
EXCLUSIV
Senatorul Adrian Wiener a explicat că statul român trebuie să regândească politica medicamentului, taxa clawback, modul în care sunt cheltuiți banii în Sănătate, și a...
EXCLUSIV
Trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News, DC Medical și DC Business, organizează astăzi, 19 MARTIE 2020, de la ora 10.00, dezbaterea ONLINE Politicile publice: cauză sau soluț...
EXCLUSIV
Senatorul Adrian Wiener a spus că temporar, adaos la măsurile din Starea de Urgență pe coronavirus, statul ar trebuie să treacă la suspendarea temporară a cardulului de sănătate, să...
EXCLUSIV
Vasile Ciurchea, fost preşedinte al CNAS, a declarat la o dezbatare online, organizată de DC Media Group, că autorităţile trebuie să se îngrijească şi de ceilalţi bolnavi, nu doar de ce...
EXCLUSIV
Gabriela Saulea, coordonator de programe medicale în cadrul Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, a vorbit, în cadrul evenimentului "Politicile publice: cauză...
EXCLUSIV
Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM, a vorbit despre nevoia unei noi politici a medicamentului în cadrul dezbaterii "Politicile publice: cauză sau soluţie pentru criza...
EXCLUSIV
Carmen Avram, europarlamentar PSD, a vorbit, în cadrul evenimentului "Politicile publice: cauză sau soluţie pentru criza medicamentelor", organizat de DCMedia Group, despre importanța...
EXCLUSIV
Roxana Stroe, Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a vorbit, în cadrul dezbaterii online DC Media Group, despre aprovizionarea pieței...
EXCLUSIV
Lidia Manuela Onofrei, director DPMDM în Ministerul Sănătății, a vorbit în cadrul dezbaterii organizate de DC Media Group despre ce se va întâmpla cu prețurile...