EXCLUSIV Radu Gănescu, COPAC: fie că e sau nu criză avem nevoie de donatori de sânge
Numărul donatorilor a început să scadă și e nevoie de sânge, transmite Radu Gănescu, președintele COPAC, la o dezbatere online a DC Media Group.
Radu Gănescu, sânge. Radu Gănescu, președintele COPAC, a declarat la dezbaterea online „Politicile publice: cauză sau soluție pentru criza medicamentelor”, organizată de DC Media Group, că în ciuda pandemiei de coronavirus e nevoie de sânge.
Acesta a lansat un apel public: ”Știu că suntem în această situație de autoizolare, de carantină, pentru siguranța noastră, a tuturor, dar trebuie să vă aduc la cunoștință că în România avem nevoie de donatori de sânge fie că avem criză sau nu avem criză, iar la ora actuală numărul donatorilor a început să scadă și, din păcate, avem pacienți, printre care mă număr și eu, care avem nevoie de sânge. Donatorii să vină la centrele de donare pentru a se putea trata și pacienți care au nevoie de sânge. Este foarte vital pentru noi toți. Este într-adevăr o situație mai puțin plăcută, dar în același timp trebuie să fim conștienți că trebuie să ajutăm și ceilalți pacienți și sunt pacienți care au nevoie, din nefericire, de acest produs salvator de viață”.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
EXCLUSIV Attila Laszlo: Va fi un an destul de atipic
EXCLUSIV Radu Gănescu, COPAC: fie că e sau nu criză avem nevoie de donatori de sânge
Numărul donatorilor a început să scadă și e nevoie de sânge, transmite Radu Gănescu, președintele COPAC, la o dezbatere online a DC Media Group.
EXCLUSIV Dan Zaharescu, ARPIM: Va fi nevoie să punem baze noi politicii medicamentului
EXCLUSIV Florin Buicu despre criza medicamentelor: ”Pandemia va opri globalizarea”
EXCLUSIV Roxana Stroe: Prioritare sunt testele, măștile și alte dispozitive
EXCLUSIV Dr Gabriela Saulea: Înghețarea prețurilor ne securizează moleculele existente în România
EXCLUSIV Carmen Avram către tinerii din România: Să contribuie, după puterile lor, inclusiv pentru donarea de sânge
EXCLUSIV LIVE DEZBATERE. Politicile publice: cauză sau soluție pentru criza medicamentelor
EXCLUSIV Tătaru: Prețurile plafonate la medicamente și taxa clawback, declarațiile momentului
EXCLUSIV Nelu Tătaru: Sfătuim populația să nu facă acasă depozite de medicamente
EXCLUSIV Gheorghe Tache, reprezentantul pacienților transplantați: nu este suficient să avem banii de medicamente
Gheorghe Tache, reprezentantul pacienților transplantați, a expus o serie de probleme ale uneia dintre cele mai vulnerabile categorii de pacienți.
EXCLUSIV Wiener, taxa clawback: soluții MAJORE, de scurtă și de lungă durată. Politica medicamentului
EXCLUSIV Nelu Tătaru, despre criza de Euthyrox, Metformin și ale medicamente lipsă
EXCLUSIV Cristian Bușoi, despre criza medicamentelor: în România există o problemă legată de prețuri
Europarlamentarul Cristian Bușoi a vorbit în cadrul dezbaterii organizate de DC Media Group despre cauzele care duc la criza medicamentelor pe piața din România.
