Sute de mii de pacienți cronici ar putea fi afectați de criza medicamentelor, dar cifra reală celor afectați ar putea fi chiar și mai mare de atât. Declarațiile au fost făcute de Radu Gănescu,...
Criza medicamentelor ar putea afecta sute de mii de pacienți cronici (diabetici, cardiaci etc.), poate chiar peste un milion. Aceasta este o cifră estimativă, potrivit președintelui Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu.
O cifră exactă nu se poate ști, având în vedere că în România nu există încă mult discutatele registre ale pacienților.
„Sunt afectați pacienți pe mai multe patologii: boli cardiovasculare, diabet, epilepsii, boli respiratorii, deci afectarea este largă și cred că sunt afectați cel puțin sute de mii de pacienți. Dar, având în vedere că numărul pacienților cronici din România este de câteva milioane, ar putea fi și un milion. Poate fi un bolnav care are multiple complicații și poate avea o patologie pe boli cardiovasculare și o patlogie pe diabet sau altceva și atunci da, putem ajunge la o situație de criză”, a precizat Radu Gănescu, la Interviurile DC News și DC Medical.
Criza medicamentelor ar putea fi declanșată începând din 2 noiembrie, când peste 70 de molecule (medicamente inovative) ar putea să dispară de pe piața românească pentru că le expiră prețul stabilit de stat.
Numărul total inițial al moleculelor în această situație era de 128, însă pentru 57 dintre ele, s-a găsit o soluție.
Președintele COPAC este de părere că menținerea prețurilor la acest nivel pentru încă trei sau șase luni ar putea fi o soluție pentru a evita criza și s-ar câștiga timp pentru rezolvarea acestei probleme într-o foră care să convină atât statului român, cât și producătorilor.
„Din punctul nostru de vedere, soluția ar fi ca acest ordin să nu cuprinde numai 57 de molecule și cumva să fie prorogat ordinul, să mai rămână încă trei luni, șase luni - prețul exact cum a fost și până acum și în această perioadă să putem umbla la problema de fond, problema care este de fapt politica prețului”, a spus Radu Gănescu.
Pacienții cu ce boli nu vor mai avea medicamente de la 1 noiembrie, aflați în video:
Medicamentul este studiat la pacienții cu cicatrici severe sau ciroză cauzate de un tip de boală a ficatului gras cunoscută sub numele de steatohepatită asociată disfuncției metabolice...
EXCLUSIV
Industria farmaceutică din România este suprataxată, iar în prezent, niciun partid nu a luat în considerare eliminarea acestor taxe. Dan Zaharescu, director ARPIM, avertizează că lipsa...
Un medicament împotriva cancerului schimbă modul în care organismul luptă cu tumorile: în loc să distrugă direct celulele care se divid rapid, Keytruda „ridică frâna” sistemului imunitar...
O vitamină pe care mulți oameni o iau pentru imunitate ar putea avea un rol neașteptat și în cazul unor boli care, în timp, se pot transforma în cancer.
Majoritatea persoanelor cred că, dacă începi un tratament cu antibiotice, trebuie să iei toate pastilele prescrise chiar și după ce te simți mai bine. Însă, medicina a evoluat, iar această...
Dificultăţile de aprovizionare cu anumite medicamente psihiatrice persistă în Franţa de luni de zile, creând dificultăţi pentru pacienţi şi o povară sporită pentru îngrijitorii...
FDA din SUA aprobă Ozempic de la Novo Nordisk pentru reducerea riscului de progresie a bolii renale diabetice. Un studu arată că persoanele care iau Ozempic pot avea mai puține atacuri de cord,...
V-aţi întrebat vreodată cum îşi găsesc medicamentele drumul prin corpul unui pacient? Cercertătorii chinezi au dezvoltat un "plasture" pentru organe, care facilitează administrarea...
Un studiu publicat în revista The Lancet ar putea schimba modul în care este tratată durerea severă. Cercetătorii au demonstrat, în premieră mondială, că un analgezic administrat prin...