Screening medical gratuit, în județul Covasna. Peste 400 de persoane au fost beneficiari
Peste 400 de persoane din județul Covasna au beneficiat de un screening medical gratuit, derulat de medicii din județ și specialiști din Ungaria.
Un program gratuit de screening medical a fost derulat luna aceasta de medici de la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Georghe și specialiști din Ungaria. Beneficiarii au fost peste 400 de persoane din Boroșneu Mare și împrejurimi, potrivit agerpres.ro, care îl citează pe președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor.
"Foarte mulţi tineri au participat la screeningul medical din comuna Boroşneu, care s-a derulat pe parcursul unei săptămâni întregi. Eu cred că prevenţia este cheia sănătăţii. (...) Oamenii au fost deschişi, au fost peste 1.200 de teste, asta însemnând peste 400 de cetăţeni care s-au prezentat la consultaţii.
Din anul 2013, în fiecare an avem câte un screening sau chiar două în diverse localităţi din judeţ, în colaborare cu medicii de familie, cu Spitalul Judeţean de Urgenţă şi specialişti din Ungaria, din Szolnok şi Kecskemét", a menţionat Tamas Sandor, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, din anul 2013 şi până în prezent, aproape 10.000 de covăsneni au beneficiat de consultaţii de specialitate în domeniile medicină internă, ORL, gastroenterologie, neurologie, cardiologie, ginecologie, chirurgie, pneumologie, precum şi examinări EKG şi ecografice.
-
Gena "Dictator" care forțează cancerul să invadeze întreg corpul25.02.2026, 18:14
-
-
De ce mintea noastră nu doarme noaptea. Capcana gândurilor nocturne25.02.2026, 16:08
-
-
Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților: "Și eu am fibrilație atrială deja cronică"
EXCLUSIV Florin Buicu, președintele comisiei de sănătate a Camerei Deputaților: „Nu mai vorbiți de economie la sănătate"
Ministrul Finanțelor, dotarea medicilor de familie: "N-am pus niciodată problema banilor"
EXCLUSIV Dr Gabriel Tatu-Chițoiu: Oamenilor nu le e frică de bolile cardiovasculare, ci de cancer și reumatism
Ziua Națională a Ambulanței în România, sărbătorită la Oradea
Ziua Națională a Ambulanței va fi marcată duminică, 28 iulie, la Oradea. La eveniment vor participa ministrul Sănătății și secretarul de stat Raed Arafat.
Screening medical gratuit, în județul Covasna. Peste 400 de persoane au fost beneficiari
Peste 400 de persoane din județul Covasna au beneficiat de un screening medical gratuit, derulat de medicii din județ și specialiști din Ungaria.
EXCLUSIV Mirela Iordan de la Camera Americană de Comerț: România să considere prevenția primară prioritate pe politicile de sănătate
Cataractă: congres anual la Eforie Nord
Oftalmologi din țară participă, vineri, 14 iunie, la congresul Societăţii Române de Cataractă şi Chirurgie Refractivă, desfășurat la Eforie Nord.
Îmbătrânire sănătoasă și viață mai lungă - efectul unei proteine. Studii
EXCLUSIV Mihaela Baltă, Societatea Națională de Medicina Familiei: „Pacientul cu fibrilație atrială ar trebui diagnosticat în cabinetul medicului de familie"
Ministrul Sănătății: „Trebuie să comunicăm, să ne spunem nevoile reale"
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, invitat la dezbaterea DC Media Group, a subliniat lipsa de comunicare din sistemul medical.
