Statinele scad colesterolul, dar cresc riscul de diabet de tip 2

Dana Lascu |
Data publicării:
Statine
Statine

Un studiu realizat pe baza a mii de dosare medicale arată că există o conexiune între statine și diabetul de tip 2. Cercetătorii spun că persoanele care iau statine trebuie urmărite îndeaproape pentru a detecta schimbările în metabolismul glucozei și ar trebui să primească recomandări speciale privind dieta și exercițiile pentru prevenția diabetului.

Un studiu realizat pe baza a mii de dosare medicale a constatat că cei pentru care au fost prescrise statine pentru scăderea colesterolului au avut cel puțin un risc dublu de a dezvolta diabet de tip 2 față de cei care nu au luat aceste medicamente.

Analiza detaliată a dosarelor de sănătate și a altor date de la pacienții dintr-o bază de date de asigurări private din Vestul Mijlociu al SUA (care cuprinde statele Ohio, Indiana, Michigan, Illinois, Wisconsin, Iowa, Kansas, Missouri, Minnesota, Nebraska, Dakota de Sud și Dakota de Nord.) oferă o imagine reală a modului în care eforturile de a reduce incidența bolilor cardiovasculare poate contribui la o creșterea incidenței unei afecțiuni care este la rândul ei o preocupare medicală majoră, a declarat Victoria Zigmont, absolvent al Școlii de Sănătate Publică la Universitatea de Stat din Ohio, unul dintre autorii studiului.

Risc de diabet de tip 2 pentru cei care iau statine

Statinele sunt o clasă de medicamente care pot reduce colesterolul și tensiunea arterială, reducând riscul de atac de cord și de accident vascular cerebral. În SUA, mai mult de un sfert dintre adulții de vârstă mijlocie folosesc un medicament care scade colesterolul, potrivit estimărilor federale recente.

Cercetătorii au descoperit că ei care au luat statine au avut mai mult decât dublu riscul de a fi diagnosticați cu diabet zaharat, comparativ cu cei care nu au luat aceste edicamente. Riscul crește chiar mai mult pentru cei care iau statinele de mai mulți ani. Spre exemplu, pentru cei care au luat medicamentele care scad colesterolul pe o perioadă de mai mult de doi ani, riscul de a face diabet a fost de peste trei ori mai mare.

„Faptul că durata crescută a utilizării statinelor a fost asociată cu un risc crescut de diabet zaharat - ceea ce numim o relație dependentă de doză - ne face să credem că este probabilă o relație de cauzalitate", a spus Zigmont.

„Acestea fiind spuse, statinele sunt foarte eficiente în prevenirea atacurilor de cord și a accidentelor vasculare cerebrale. N-aș recomanda oamenilor să renunțe la statinele care le-au fost prescrise, pe baza acestui studiu, dar ar trebui să discute cu medicii curanți despre prevenirea diabetului zaharat", a subliniat ea.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că persoanele care iau statine au avut o probabilitate cu 6,5% mai mare de a avea o valoare HbA1c problematic de mare (un test de rutină de sânge pentru diabetul zaharat, care estimează nivelul mediul de zahărul în sânge de-a lungul a câteva luni).

Studiul, publicat în revista Diabetes Metabolism Research and Reviews, a inclus 4.683 bărbați și femei care nu au avut diabet zaharat, dar care erau „candidați" pentru statine bazat pe riscul lor de boli de inimă. La începutul studiului ei nu luau încă aceste medicamente. Pentru aproximativ 16% din grup - 755 de pacienți - au fost în cele din urmă prescrise statine în timpul perioadei de studiu, care a durat din 2011 până în 2014. Vârsta medie a participanților a fost de 46 de ani.

Randall Harris, co-autor al studiului și profesor de medicină și sănătate publică din statul Ohio, a spus că rezultatele sugerează că persoanele care iau statine trebuie urmărite îndeaproape pentru a detecta schimbările în metabolismul glucozei și ar trebui să primească recomandări speciale privind dieta și exercițiile pentru prevenție.

Desi statinele au beneficii clare la pacienții cu risc de boli cardiovasculare, cercetătorii și clinicienii ar trebui să exploreze în continuare impactul statinelor asupra metabolismului uman, în special interacțiunea dintre metabolismul lipidelor și carbohidraților, a arătat co-autorul studiului Steven Clinton, profesor de medicină și membru al Centrului Integrat de Cancer al statului Ohio

„În plus, cercetătorii care efectuează studii prospective de cohortă mari ar trebui să aibă în vedere modul în care statinele influențează sănătatea umană în ansamblu. Ar trebui să ia în considerare atât riscurile, cât și beneficiile, nu doar boala care este tratată prin medicamentul specific", a spus Clinton.

Studiul a fost facut retrospectiv, ceea ce înseamnă că cercetătorii au privit în urmă la înregistrările medicale existente pentru un grup de pacienți pentru a determina dacă există orice conexiuni posibile între statinele prescrise și diabetul zaharat.

La prescrierea statinelor ar trebui formulat un plan de prevenție

Studiile anterioare au sugerat o conexiune, dar acest studiu a permis o privire asupra a ceea ce se întâmplă în mod natural în cadrul clinic, mai degrabă decât ceea ce se întâmplă într-un studiu prospectiv care atribuie aleatoriu unor oameni statine și altora un placebo, a spus Zigmont, care este acum profesor asistent la Universitatea Southern State din Connecticut.

Programele care ajută pacienții să-și îmbunătățească starea de sănătate și dieta ar trebui luate în considerare și discutate atunci când medicii prescriu statine, astfel încât pacienții să fie proactivi în prevenirea diabetului zaharat, a subliniat ea.

De asemenea, ar fi util ca cercetările viitoare să determine mai bine care dintre statine și care doze ar putea duce la un risc mai mare. Studiul ei nu a permis o analiză bazată pe diferite tipuri de statine.

Limitările studiului includ faptul că majoritatea utilizatorilor de statine au fost albi și că echipa de cercetare nu a avut niciun mod de a ști cât de aproape pacienții au respectat prescripțiile date de medicii lor (complianța la tratamentul cu statine). Nu a existat, de asemenea, nicio modalitate de a determina cine a fost la risc crescut de diabet zaharat la începutul studiului, a notat Zigmont.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel