Crucea Roșie Română, aniversare în direct la DC Medical: 143 de ani de activitate umanitară LIVE ACUM
Joi, 4 iulie, de la ora 12.00, DC Medical va transmite în direct evenimentul 143 de ani de activitate umanitară a Crucii Roșii Române, care se va desfășura la Palatul Elisabeta, în prezenta...
La evenimentul de la Palatul Elisabeta organizat la ceas aniversar de Crucea Roșie Română, și care va fi transmis în direct de DC Medical, participă 150 de persoane: voluntari, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai administrației prezidențiale, ai instituțiilor statului și ai societății civile, parteneri și prieteni ai Crucii Roșii Române.
Seara, însă, acest eveniment va fi continuat de un altul, dedicat publicului larg de toate vârstele.
De la ora 17.00 până la ora 20.00, Parcul Lumea Copiilor va gazdui o serie de acțiuni specifice organizației, printre care simulări de dezastre și intervenție la dezastre, demonstrații de prim-ajutor pentru părinți, dar și ateliere de joacă pentru copii.
Agenda acestuia este următoarea:
Simulări intervenție la dezastre și acordarea primului ajutor de bază
17:30 Simulare de cutremur cu victime multiple. Intervenție detașamentul de dezastre al Crucii Roșii Române pentru salvare victime, căutare persoane cu echipa canină de căutare salvare a Crucii Roșii, acordare prim-ajutor.
18:30 Simulare accident rutier și acordare prim-ajutor de urgență
19:30 Simulare acordare prim-ajutor și demonstrații echipa canină de căutare salvare
În paralel, se va defsășura un Atelier de prim ajutor pentru părinți (17:00 – 20:00 la cortul de prim-ajutor) – unde doritorii vor putea afla: sfaturi utile pentru părinți, răspunsuri la situații medicale de urgență precum: traumatisme craniene, hemoragie, arsuri, convulsii și înghițire de corpuri străine, dar și noțiuni generale despre acordarea primului ajutor de bază, simulare apel 112, resuscitare pe manechine adult, copil și bebeluș.
De asemenea, vor avea loc Atelier Alimentație sănătoasă (17:00 - 19:00): Activități pentru părinți și copii, jocuri.
Pe lângă acesta, se vor desfășura: Atelier "Zâmbet sănătos" (17:00 – 20:00): Activități practice de igienă orală pentru copii și părinți și Ateliere de joacă pentru copii (17:00 – 20:00): jocuri pentru copiii de toate vârstele.
-
EXCLUSIV Un an nou început cu pace, nu cu grabă01.01.2026, 21:49
-
Semne că nu dormi suficient01.01.2026, 19:49
-
Cum se mănâncă mâncarea picantă. Chef Florin Dumitrescu, truc01.01.2026, 18:05
-
-
EXCLUSIV Virusul respirator sinciţial, tratat greșit cu antibiotice. Prof. Mihălțan avertizează: Provoacă complicații grave
Cea mai mare frustare a pacienților. Dr. Horațiu Moldovan: Doamne ferește
EXCLUSIV Asigurările complementare, soluția pentru un acces mai rapid în Sănătate. Rafila: Îmbunătățire a accesului la servicii medicale
EXCLUSIV Vaccinuri recomandate pentru persoanele peste 60 de ani. Dr. Mihălțan: S-ar opri acel cerc vicios bunic - copil bolnav
EXCLUSIV Tumorboard, rol esențial în cazul pacientului oncologic. Conf. univ. dr. Michael Schenker: Entitate extrem de importantă
EXCLUSIV Studiile clinice, bani pentru sănătate și tratamente rapide. Răzvan Prisada (ANMDMR): Tratamente, analize fără cheltuiala statului
EXCLUSIV Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
