Expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului creşte riscul de depresie şi suicid

Expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului creşte riscul de depresie şi de suicid, potrivit unui nou studiu, relatează miercuri Press Association.

 

Cercetătorii de la University College London au analizat nouă studii privind legătura între emisii poluante şi sănătatea mintală. Ei au descoperit că expunerea la particule fine de materie transportate pe calea aerului, cunoscute sub numele de PM2.5, a fost asociată cu un risc mai mare de depresie, în timp ce expunerea la particule uşor mai mari cunoscute sub numele de PM10 a fost legată de un risc crescut de sinucidere, notează Agerpres. 

'Ştim deja că poluarea aerului afectează sănătatea oamenilor, cu numeroase riscuri pentru sănătatea fizică - de la boli cardiace şi pulmonare până la accident vascular cerebral şi un risc mai mare de demenţă', a declarat dr Isobel Braithwaite, din cadrul departamentului de psihiatrie al University College London şi membru al Institute of Health Informatics în cadrul UCL, principalul autor al studiului.

'Aici, arătăm că poluarea aerului ar putea provoca daune substanţiale şi sănătăţii noastre mintale, ceea ce demonstrează că este nevoie de măsuri urgente pentru a respira un aer mai curat', a mai spus ea.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit o limită de zece micrograme pe metru cub pentru particulele în suspensie PM2.5.

Persoanele care trăiesc în oraşele din Marea Britanie sunt expuse la aproximativ 12,8 micrograme pe metru cub de PM2.5.

Cercetătorii au descoperit că o creştere de 10 micrograme pe metru cub de PM2.5 a fost asociată cu o creştere de aproximativ 10% a riscului de a dezvolta depresie. Ei au estimat că scăderea nivelului mediu de poluare a aerului la limita recomandată de OMS ar putea reduce cu aproximativ 2,5% riscul de depresie în rândul celor care trăiesc în oraşe.

Studiul, publicat în Environmental Health Perspectives, arată de asemenea o asociere între modificările pe termen scurt ale expunerii la PM10 şi numărul de sinucideri.

Oamenii de ştiinţă au declarat că riscul de sinucidere pare a fi 'măsurabil mai mare' în zilele în care nivelurile de PM10 erau mai ridicate pe o perioadă de trei zile, cifrele indicând o creştere de 2% a riscului de suicid pentru fiecare 10 micrograme pe metru cub peste nivelul mediu de poluare.

Cu toate acestea, cercetătorii precizează că nu pot confirma deocamdată dacă poluarea aerului provoacă în mod direct probleme de sănătate psihică, însă afirmă că există 'o serie de mecanisme biologice plauzibile care pot sta la baza unei astfel de legături'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Știrile zilei în sănătate

16 apr 2024, 16:50
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel