Gheorghe Bulat, manager B.Braun: Schimbările din țară afectează serviciile de dializă

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Gheorghe Bulat, managing director la B.Braun, prezent la Dezbaterile DC MEDICAL de luni, a dezvăluit că firma pe care o reprezintă a suportat din propriul buzunar, în ultimii patru ani, dializă pentru pacienții care nu sunt incluși pe loc în sistemul de decontare, în valoare de 4 milioane de euro. La asta se adaugă și faptul că tariful decontat de stat este „înghețat” la nivelul anului 2014, dar și presiunea salariilor majorate de la bugetari, care face ca personalul medical să vrea să migreze spre sistemul de stat.

B.Braun este un grup german, o companie de familie cu o istorie de peste 175 de ani. „Suntem prezenți în România din 1998 și, pe lângă activitatea de dializă, suntem prezenți cu activități de producție și distribuție. Investițiile pe care compania le-a realizat în România in 1998 până în prezent sunt de ordinul a 150 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro sunt către partea de dializă. O mare parte din această investiție se duce către noua fabrică de soluții perfuzabile pe care noi o construim începând cu acest an la Timișoara, în ideea de a ne crește prezența în România", a explicat Gheorghe Bulat, managing director la B.Braun.

Tarif nemodificat de 4 ani. La restul, prețurile au crescut într-o veselie

Din momentul în care acest Program național de dializă a fost lansat, în anii 2003 - 2004, „preocuparea noastră, cât și a celorlalți participanți la această masă, a fost pacientul. El a fost în centrul preocupărilor noastre și investițiile pe care noi le-am realizat nu se referă doar la parte de dezvoltare centre de dializă, ci și la continua dezvoltare a calității tratamentului și a standardelor de siguranță pe care le implementăm în mod constant în centrele de dializă pe care le operăm".

Deși programul național de dializă – acest parteneriat public-privat prin care statul român, sub îndrumarea Băncii Mondiale, a externalizat serviciul medical respectiv – e un real succes, asta nu înseamnă că totul merge ca pe roate. Poate cea mai mare problemă este aceea că tariful decontat de stat pentru dializă a rămas „înghețat" la nivelul de acum patru ani, deși între timp inflația a crescut, cursul valutar a crescut și el cu 26%, iar prețurile la utilități și alte servicii adiacente celor de dializă s-au mărit în concordanță.

„Practic, în momentul lansării acestui proiect a fost stabilit un tarif fix pentru serviciul de dializă care a fost indexat în anul 2014. În momentul de față, operăm cu acel tarif din 2014 și evident că toate schimbările care se întâmplă în momentul de față în țară afectează și serviciile pe care noi le oferim. Doar să mă refer la câteva dintre ele: creșterea tarifului la energie, la apă, noi fiind niște consumatori de apă foarte mari, și de asemenea un alt indicator este creșterea prețului carburanților, pacienții dializați fiind preluați și duși la domiciliu înainte și după tratament, conform protocolului în vigoare în momentul de față. Toate aceste modificări semmnificative au un impact evident și asupra noastră", a arătat Gheorghe Bulat.

4 milioane de euro pentru pacienți neincluși la timp în Program

Peste toate acestea, companiile mari scot și bani din buzunar pentru a susține dializarea pacienților noi, care nu sunt introduși peste noapte în programul național, așa cum ar fi normal.

„Fiecare dintre operatorii mari de centre de dializă își asumă în fiecare an tratarea unui anumit număr de pacienți practic din profiturile pe care noi le realizăm, astfel încât acești pacienți incluși în Registrul Renal Român să poată beneficia de tratament dializat, acești pacienți urmând ca în cursul anului să fie incluși în bugetul pe care casele județene de asigurări și CNAS îl alocă pentru acest program național. Doar la nivelul companiei B.Braun putem vorbi de un efort cumulat, din 2014 până în momentul de față, de aproape 4 milioane de euro pentru tratarea acestor pacienți suplimentari care în momentul de față o parte dintre ei încă nu sunt incluși în tarif și în rambursare. (...) Este o „investiție" pe care fiecare operator privat o face în ideea de a pune pacientul în centrul tuturor activităților pe care noi le desfășurăm", a arătat managerul.

Salariile bugetarilor determină o altă migrație

Probleme suplimentare au apărut și de anul trecut încoace, de când statul a introdus noua Lege a salarizării unitare, mărind masiv mare parte din salariile bugetarilor din sănătate.

„Creșterea salariilor în sistemul public în domeniul sănătății este un lucru bun care s-a întâmplat și asta a stopat foarte clar exodul medicilor și al asistentelor, și se simte deja acest lucru și la noi. Noi am investit continuu în dezvoltarea profesională a personalului nostru medical și evident resimțim și noi impactul creșterilor salariale din domeniul public, și am încercat să compensăm o parte din ele, dar evident în momentul de față lucrând sub un tarif fix, avem și noi provocările noastre. Și observăm în ultima perioadă și o migrație a personalului din domeniul privat înspre domeniul public", a explicat Gheorghe Bulat.

Programul național de dializă, așa cum spuneam, e un succes, la modul general. Pentru că, prin el s-a mai reușit o „minune" în sistemul sanitar românesc: există Registrul Renal Român care cuprinde toți pacienții aflați în dializă și care este la zi cu toate datele medicale ale acestora. În mare parte, asta se datorează investițiilor făcute de firmele private care au intrat în parteneriat public-privat cu statul.

„Aș dori să adaug că preocuparea noastră este continuă de a fi percepuți ca un partener activ, iar investițiile în digitalizare pe care le-am efectuat atât noi, cât sigur și ceilalți operatori, ne permit în acest moment o transparență totală. Putem lega sistemul informatic și se poate vedea calitatea actului medical în timp real, pe fiecare aparat de dializă, la Registrul Renal Român. Se pot transmite indicatorii de calitate, astfel încât această transparență să fie maximă. Practic, noi avem niște monitoare în care putem vedea fiecare aparat de dializă din țară, iar aceste date pe care le strângem sunt în momentul de față exportate către Registrul Renal Român. Ceea ce asigură o transparență foarte mare asupra calității actului medical", a încheiat managerul B.Braun.

Dezbaterea poate fi urărită aici:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Știrile zilei în sănătate

16 apr 2024, 16:50
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel