Conform noului document emis de INSP, caz posibil este orice persoană care întrunește criteriile clinice. Conform noii definiții, caz probabil este orice persoană care întrunește criteriile clinice și care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat sau orice persoană care întrunește criteriile de diagnostic imagistic.
De asemenea, caz confirmat este orice persoană care întrunește criteriile de laborator.
„Testarea pentru SARS CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile", de arată în documentul INSP.
Ce este contactul direct
Contactul direct este definit ca:
- Persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
- Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. Strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
- Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă);
- Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;
- Persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.
- Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție.
Documentul INSP precizează că orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protecţie corespunzător și a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct!
Definițiile de caz COVID-19 asociat asistenței medicale (IAAM) - Sursa SARS-CoV-2: asociată asistenței medicale versus transmisă comunitar
Clasificarea cazurilor de COVID-19 ca infecții asociate asistenței medicale trebuie să țină cont de perioadele de incubație cunoscute la acest moment (Lauer SA et al. Ann Intern Med. 2020;172:577-582. doi:10.7326/M20-0504), respectiv numărul de zile până la debutul simptomelor, sau până la testul de laborator pozitiv (indiferent care este primul), după admiterea într-o unitate sanitară (în ziua 1), evaluarea sursei, prevalența COVID-19 în instituție/secție, contactul cu cazuri cunoscute din comunitate sau din unitatea medicală, precum și orice alte date care indică în mod plauzibil sursa infecției.
În acest sens, pot fi întâlnite următoarele situaţii:
- Caz COVID-19 internat, cu sursă în comunitate: simptomele prezente la internare sau cu debut în ziua 1 sau 2 după admitere; debutul simptomelor în zilele 3-7 și o suspiciune puternică de transmitere în comunitate;
- Caz COVID-19 internat, cu sursă nedeterminată: debutul simptomelor în ziua 3-7 după admitere, cu informaţii insuficiente cu privire la sursa de virus pentru a-l aloca la o altă categorie;
- Caz COVID-19 internat, cu sursă probabilă în spital: debutul simptomelor începând cu a 8-a -14-a zi de la internare, debutul simptomelor în ziua 3-7 și o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistenţa medicala acordată;
- Caz COVID-19 internat în spital, cu sursă în spital: debutul simptomelor în ziua mai mare sau egală cu ziua a 14-a după internare.
„Există și situaţia în care apar simptome caracteristice COVID-19 care debutează într-un interval de 14 zile de la externarea dintr-o unitate sanitară (de exemplu, reinternare), situaţie în care sursa de virus poate fi comunitară sau nedeterminată. În această situaţie evaluarea finală trebuie să ţină cont de paticularităţile cazului.
Aceste definiţii nu se pot aplica în situaţia COVID-19 la personalul medico-sanitar.
Clasificarea sursei de virus în rândul personalului medico-sanitar recunoaște aceleași categorii, dar trebuie să se bazeze pe o evaluare individuală a fiecărui caz privind probabilitatea expunerii la cazurile de COVID-19 în cadrul asistenţei medicale acordate în unitatea sanitară, respectiv în comunitate”, se arată în documentul INSP.
Deces la pacient confirmat cu COVID-19:
- Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie etc) și la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală și momentul decesului.
- Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportat ca și cauză a decesului, independent de condiţiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.
„COVID-19 trebuie menţionat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces”, arată documentul.
INSP afirmă că sunt exceptate de la testare persoanele asimptomatice vaccinate complet, cu 2 doze, la care au trecut minimum 10 zile de la doza a doua, cele care care accesează serviciile medicale pentru alte patologii.
Se recomandă, în continuare, testarea tuturor persoanelor simptomatice (care întrunesc criteriile din definiţia de caz), inclusiv a celor vaccinate complet, cu două doze, și la care au trecut minimum 10 zile de la a doua doză.
