EXCLUSIV Cel mai tare truc când mergi la cumpărături. Lygia Alexandrescu: Înmulțești cu 5 și aduni cu 2. Niciodată nu o să umpli coșul
Cel mai tare truc când mergi la cumpărături. Ce să faci de acum, înainte să intri în supermarket.
Agenția Europeană pentru Siguranță Alimentară notează că insectele sunt sigure pentru a fi consumate.
La începutul anului, larva gândacului de bălegar a fost noul aliment aprobat de Comisia Europeană pentru cetățenii europeni, după greierele alimentar, viermele galben și lăcusta călătoare. Potrivit Comisiei Europene, larva gândacului de bălegar este o sursă de esențiale naturale și ingrediente durabile, cum ar fi proteinele, vitaminele și mineralele.
"Lucrurile în timp se vor schimba, pentru că se pare că asta e orientarea, de a încerca să scădem impactul dioxidului de carbon asupra stării de sănătate", susține nutriționistul Lygia Alexandrescu.
În prezent, aruncăm 20% din ceea ce cumpărăm și mâncăm cu 20% mai mult decât ne trebuie. În teorie, dacă am cumpăra exact cât mâncăm sau dacă am mânca tot ce cumpărăm, am putea să reducem drastic emisiile de carbon, fără a fi nevoie să introducem în alimentație tot felul de derivate precum insectele.
"Aceste cifre sunt o tragedie", spune Lygia Alexandrescu, care a completat, într-un interviu pentru DC Medical, că "ideea este că asta ține de un aspect foarte important asupra căruia noi nu lucrăm... educația. Asta ar însemna ca de mic, copilul să știe cât înseamnă o porție. Asta înseamnă educația nutrițională și modelul părintelui. La noi se dă năvală în supermarket înainte de sărbători, iar a doua zi, de sărbătoare, când se deschid magazinele e iar un taifun de cumpărături. E o problemă cred că genetică, sunt niște lipsuri ancestrale, excesul de cumpărături este o realitate și aruncarea de alimente la fel".
Cel mai bun truc când mergi la cumpărături
"În primul rând, la cumpărături se merge sătul! Dacă mergi sătul, niciodată nu o să umpli coșul. Dacă te duci după prânz, după ce ai mâncat copios, cu lista de cumpărături, vei merge strict la rafturile respective.
În al doilea rând, ne numărăm membrii familiei și înmulțim cu 5 sau 7 zile, cam ce se mănâncă în fiecare și mai adunăm încă 2 porții, poate mai avem musafiri într-o seară.
Deci nu cumpărăm mâncare pentru câteva săptămâni sau luni.
Mai greu e atunci când se sacrifică porc, de exemplu de Crăciun, atunci când carnea este păstrată mai mult timp în congelator. Dar mai împărțim cu prietenii, cu rudele.
Avem nevoie de planificare, asta este diferența dintre noi și lumea vestică. Întotdeauna când mergi la masă într-o țară vestică sunt mereu porțile pentru numărul de persoane, poate pentru una în plus. La noi, sunt platouri care se duc de multe ori neatinse, pentru că fizic nu ai cum să consumi atât de multe alimente câte se produc, asta fiind o formă de a arăta că ești o gazdă extrem de primitoare. Dar calitatea de a fi primitoare nu stă în cantitatea de mâncare", a mai spus Lygia Alexandrescu, pentru DC Medical.
Vezi mai multe în video:
Cum pot fi consumate insectele
Insectele pot fi fierte, prăjite, uscate sau afumate. Din punct de vedere al siguranței alimentare, este recomandabil să nu mâncați insecte crude. Odată gătite, acestea sunt prelucrate în pulberi sau alte forme compatibile.
Avantajul de a avea făină de insecte este versatilitatea sa – poate fi integrată în diverse produse de bază, cum ar fi pâinea sau pastele, dar și adăugată la batoanele de nutriție, biscuiți, ciocolată etc. Feedback-ul consumatorilor este, în general, pozitiv, potrivit International Platform of Insects for Food and Feed.
Speciile autorizate în acest moment sunt cunoscute ca fiind sigure, deoarece nu sunt un vector de boli sau virusuri și, de asemenea, nu sunt invazive. Ca orice altă fermă de animale, IPO-urile sunt înregistrate în fața autorității lor naționale competente, care poate fi supusă inspecțiilor pentru a se asigura că bunele practici agricole sunt puse în aplicare în mod corespunzător în conformitate cu legislația europeană sau națională.
-
-
-
-
-
Calmantul care are cel mai mare risc de supradoză fatală16.07.2026, 16:48
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
EXCLUSIV "Știm exact ce provoacă infarct și AVC cu mulți ani înainte!" Lecția profesorului John Deanfield, cardiolog de renume
EXCLUSIV Semnul banal dat de cârcei. Nu-i mai ignora! Atenție la picioarele reci, furnicături, durere când mergi
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
EXCLUSIV Ispitele de la Insula Iubirii ajung să dezvolte "tricupluri" în viața reală. Psihologul Radu Leca, avertisment
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Dependența explicată de dr. Adrian Atasiei: criterii, diferența dintre consum ocazional și comportament compulsive
EXCLUSIV Greșeala din Legea Majoratului Digital trecută de Senat. Ovidiu Iosif: Restricțiile nu generează decât frustrare
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Misiunea 70/2030: România vrea să controleze hipertensiunea și să salveze vieți
EXCLUSIV Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
