Usturoiul, insecticidul NATURAL care îți scapă plantele de insecte dăunătoare
Insecticidele și pesticidele naturale sunt preferate în favoarea celor chimice. Usturoiul este unul dintre acele insecticide organice.
O soluție din usturoi și apă poate fi folosită cu încredere pentru a ține departe de plante dăunători ca afide, păienjeni, ciuperci ce cauzează mucegai. ”Apa de usturoi te va ajuta să faci acest lucru și să îți ții plantele sănătoase fără a utiliza substanțe chimice periculoase pentru sol”, scriu ce de la cumsa.ro. Soluția de care vorbesc ei se face dintr-o căpățână de usturoi și 250 ml de apă. Se toacă usturoiul într-un blender până capătă consistența unei creme, apoi se adaugă 250 ml de apă, se amestecă soluția în blender, iar apoi se pune amestecul într-un recipient de sticlă și se acoperă, timp de o zi.
Apoi, lichidul se strecoară ca să nu mai rămână vreo bucată de usturoi tocat, iar substanța se pune în 3 litri de apă. Iar apoi se folosește în grădină. Lichidul se aplică pe frunze, pe spatele lor, dar și pe sol, o dată pe săptămână. Dacă vreți să folosiți preventiv această soluție atunci e bine să o aplicați o data la două săptămâni.
-
De ce ești predispus la cancer de colon înainte să te naști01.07.2026, 08:35
-
-
-
-
Adevărul medical despre consumul de lichide reci pe timp de caniculă30.06.2026, 20:36
Cum combini corect produsele de îngrijire, pentru un păr sănătos și revitalizat
Ten matur vs ten deshidratat: cum faci diferența și ce formule de îngrijire alegi
Martha Stewart dezvăluie secretele anti-aging la 84 de ani. Produse ieftine pentru un ten fără riduri
Cum previi părul electrizat și uscat de la frig și căciulă
Masca esențială pentru un păr rezistent și sănătos
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare.
Ten gras, dar deshidratat? Cum alegi crema hidratantă potrivită
Când să aplici masca de față pentru rezultate vizibile
Ce nu ți-a spus nimeni despre genele false. Adevărul periculos din spatele frumuseții
Ce trebuie să știi dacă ai gene false. Răspunsul te va îngrozi.
Fă asta în fiecare dimineață! 8 obiceiuri care îți schimbă complet ziua
Colagenul chiar te scapă de riduri? Ce conțin, de fapt, cremele și suplimentele pe care ai dat bani
Tatuajele și riscurile invizibile: metale grele, inflamații și efecte pe termen lung
De ce apa pare mai rece după spălatul pe dinți: rolul mentolului explicat de știință
Adevărul despre uscarea părului cu aer cald
Crema care te scapă de riduri și îți întinerește aspectul tenului. Cum transformă crema de păpădie tenul matur
Cum funcționează, de fapt, spray-ul de bronzare. Ce trebuie să știi înainte de a-l aplica
Cum funcționează cu adevărat spray-ul de bronzare. Ce trebuie să știi înainte de a-l aplica.
Hidratare vs. menținerea hidratării: confuzia care afectează milioane de oameni
Motivele pentru care oja se desprinde de pe unghii. Ce indică despre sănătatea unghiilor
Articolul de îngrijire plin de pesticide și produse cancerigene. Experții, îngrijorați
Articolul de îngrijire plin de pesticide și produse cancerigene. Experții sunt îngrijorați.
