Medicul Călin Doboș, condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă, prins la graniță!

Dana Lascu |
Data publicării:
Dr Călin Doboș. Foto: Facebook
Dr Călin Doboș. Foto: Facebook

Medicul estetician Călin Doboș, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru moartea unei paciente, după ce i-ar fi perforat acesteia intestinul în timpul unei intervenții, a fost prins la vama Nădlac.

Tribunalul l-a condamnat pe medicul Doboș Călin la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei de medic pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Medicul, are era căutat de autorități, a fost prins la Vama Nădlac. 

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II u anunțat că „au depistat și predat autorităților competente un bărbat căutat de autoritățile din România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.

În data de 12.12.2020, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, cetățeanul român D.C., în vârstă de 46 de ani, domiciliat în municipiul București.

La efectuarea verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autoritățile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea din data de 11.12.2020, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Bărbatul a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în vederea dispunerii măsurile legale care se impun”, arată Poliția de Frontieră.

Procurorii l-au trimis în judecată pe medicul Călin Doboș după moartea unei paciente, în 2013. Călin Doboș, care a susținut tot timpul că nu i-ar fi perforat femeii intestinul și că de fapt pacienta i-ar fi ascuns problemele sale medicale, respectiv că ar fi suferit de TBC și ar fi avut o tumoră de perete abdominal, avea probleme și cu diplomele. El susținea că avea dreptul să opereze din 2010, chiar dacă nu avea studiile de specialitate finalizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel