Nelu Tătaru: Luăm în discuţie creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească
Echipajele din cadrul serviciilor medicale de urgență prespitalicească ar putea crește, după cum am declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că are în vedere creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească, menţionând că personalul din direcţiile de sănătate publică a fost suplimentat prin detaşarea a aproximativ 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari.
„Asigurarea personalului medical pentru funcţionarea unor domenii din sistem suprasolicitate în această perioadă reprezintă o prioritate. Am reuşit suplimentarea personalului din direcţiile de sănătate publică prin detaşarea a aproximativ 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari. Luăm în discuţie şi creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească şi, în acest sens, vom demara discuţii cu colegii de la ministerele de resort pentru calcularea impactului bugetar”, a afirmat Nelu Tătaru, după o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale Ambulanţa din România, conform unui comunicat citat de agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, la întâlnire au fost discutate problemele ridicate de personalul din serviciile publice de ambulanţă, precum suplimentarea personalului angajat în domeniu, clarificarea condiţiilor de acordare a sporului de risc aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.43/2020 şi a sporului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19.
La discuţii a participat şi dr. Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Lege promulgată: Asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer are dreptul la 45 de zile de concediu și indemnizație!
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Ministerul Sănătății: Cum se eliberează deciziile de carantină sau de izolare de către DSP-uri, dar și cum se dau concediile medicale. PRECIZĂRI
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
Alexandru Rafila: La testarea COVID în școli, un copil din 100.000 era infectat; măștile FFP2 ar putea deveni obligatorii în România
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este funcțional! Cum îți vezi datele personale și cum le modifici
Alexandru Rafila merge în inspecție, marți, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
EXCLUSIV 400 euro/an pentru fiecare angajat. De ce angajatorii ar trebui să includă asigurările de sănătate în pachetul salarial? Explicația ASF
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
Favipiravir ar putea ajunge în farmacii. Alexandru Rafila: Căutăm o soluție. Antiviralele sunt toxice, nerecomandate la vârsta fertilă
CNAS: Lista serviciilor medicale pentru asigurați, de la 1 ianuarie
EXCLUSIV Asigurările private, salvarea sistemului medical? Theodor Alexandrescu spune unde greșește România: Risipă, abuz sau fraudă între 8% - 40%. Noi suntem la partea superioară
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
Patriciu Achimaș-Cadariu, despre noul plan de combatere a cancerului: Nu este o compunere, are măsuri, are indicatori
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
