Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Un nou tratament pentru COVID-19 este investigat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a lansat o investigaţie privind un nou medicament pentru tratarea pacienţilor de COVID -19. Rezultatele studiului pentru medicamentul sotrovimab vor fi evaluate sub procedura de revizuire accelerată, a anunţat EMA vineri. Medicamentul este produs de compania britanică GlaxoSmithKline împreună cu compania americană Vir Biotechnology.
Potrivit EMA, rezultatele iniţiale ale studiilor indică faptul că medicamentul ar putea preveni îmbolnăvirile severe de COVID-19 şi astfel spitalizări şi decese.
În procesul de revizuire care continuă, datele sunt evaluate chiar înainte ca studiile să fi fost finalizate şi o cerere pentru autorizaţie de scoatere pe piaţă a fost deja depusă.
Experţii EMA analizează deja alte trei medicamente pentru anticorpi împotriva COVID -19. Până în prezent, remdesivir este singurul medicament pe care agenţia l-a aprobat pentru tratamentul împotriva COVID -19, citează Agerpres.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.