Incidentul a avut loc sâmbătă la Băileşti în judeţul Dolj. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, poliţiştii din Băileşti au reţinut , un bărbat de 53 de ani pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
„Din cercetările efectuate de poliţişti, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul i-ar fi aruncat fostei sale concubine, o femeie de 34 de ani, din Băileşti, în zona feţei o substanţă chimică, pentru care a necesitat transportarea la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", a transmis IPJ Dolj.
Bărbatul va fi prezentat instanţei duminică, cu propunere de arestare preventivă, notează Antena 3.
Soda caustică (hidroxid de sodiu) este o substanţă chimică anorganică, mai exact este o bază tare, deci are o compoziție alcalină şi este uşor solubilă în apă.
Hidroxidul de sodiu are toxicitate crescută, nu trebuie folosit fără protecţie (respectiv mănuşi pentru menaj), pentru că afectează pielea. Fulgii de sodă caustică interacţionează cu apă, în timpul reacţie chimice se eliberează căldură.
Substanțele caustice alcaline, precum soda caustică, au efect distructiv asupra pielii din cauza radicalilor hidroxil. Alcalinele puternice dizolvă grăsimile, transformându-le într-o emulsie, care provoacă leziuni ale pielii. Formarea de albuminați instabili, care pătrund în țesut, colagenul este distrus și derma se umflă. Este afectată microcirculația și se formează focare de necroză umedă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.