Octavia Geamănu, despre diagnosticul ce a ținut-o la pat: Pentru mine a fost înfiorător
Octavia Geamănu a vorbit despre sarcina cu probleme, dar și despre motivul pentru care nu a făcut încă un copil.
Pentru Octavia Geamănu perioada sarcinii nu a fost una care să o bucure, așa cum li se spune de cele mai multe ori femeilor însărcinate, căci experiența pe care a trăit-o a fost una traumatizantă.
De altfel, acesta a și fost motivul pentru care ea și Marian Ionescu, de la Direcția 5, au un singur copil.
”Andrei este suficient. Marian își dorea încă un copil, dar a înțeles că e suficient, din pricina faptului că am avut o sarcină foarte grea și nu sunt dispusă să mai trec din nou prin acea perioadă.
A fost o perioadă grea, pentru că am avut trombofilie, pentru că am stat foarte mult timp în pat, mi-am făcut 200 și ceva de injecții singură în burtă. E genul de sarcină cu care se confruntă foarte multe femei, e ceva foarte frecvent, dar pentru mine a fost înfiorător, din pricina faptului că mă temeam, în fiecare zi, să nu pierd sarcina.
Și chiar nu mai vreau să trec prin perioada aceea. Mă mir că am rămas zdravănă la cap și că nu am avut vreo depresie, că depresia nu alege, e la colț, indiferent cât de puternic ești, o dată te lovește”, a povestit prezentatoare TV într-un interviu acordat revistei Viva!
Octavia Geamănu și Marian Ionescu sunt căsătoriți de 7 ani, iar fiul acestora are 5 ani și jumătate.
Dr. Cristian Andrei, despre depresia postnatală a lui Lili Sandu: Nu toate mamele pățesc așa ceva
Ce este trombofilia
Trombofilia este o afecțiune a sângelui, care face ca sângele din vene și artere să se coaguleze mai mult. Cheagurile de sânge sunt necesare atunci când pe corp se produce o rană deschisa, sau o tăietură.
Rolul cheagului este acela de a opri sângerarea. După ce sângerarea se oprește, cheagul se descompune.
În cazul trombofiliei, corpul dezvoltă prea multe cheaguri în cazul unui traumatism și în plus nu le mai descompune pe cele vechi. Trombofilia poate să fie:
- o afecțiune moștenită genetic (trombofilie genetică)
- sau poate fi dobândită, pe parcursul vieții, potrivit Healthline.
Dacă aceste cheaguri de sânge nu se descompun, ele ajung în timp să provoace înfundări sau blocaje în vene sau artere, sau pot duce, în cele mai grave situații, la declanșarea unui accident vascular cerebral sau atac de cord.
Factorii de risc care duc la formarea cheagurilor de sânge în sarcină
Adevărul despre morții de COVID. Constantinoiu: Trebuie să fim pregătiți pentru ce va veni
În cazul declanșării trombofiliei este mai degrabă vorba despre factorii de risc care duc la formarea cheagurilor de sânge decât despre o cauză a afecțiunii.
Sunt numeroși factorii de risc care pot duce la formarea cheagurilor de sânge, inclusiv în cazul femeii însărcinate:
- excesul de greutate;
- fumatul;
- cancerul;
- diabetul;
- infecția HIV;
- problemele cardiace;
- terapia de substituție hormonală cu estrogen;
- istoricul medical de boală tromboembolică ereditară;
- diagnosticul de trombofilie;
- vârsta peste 35 de ani;
- sedentarismul;
- insuficiența cardiacă;
- avortul spontan recurent;
- preeclampsia.
Un alt factor important ar fi vârsta înaintată a pacientei.
Vezi și: Ce este colestaza în SARCINĂ. Care sunt complicațiile și cum poate fi prevenită
-
-
Cancerul fără simptome: cât timp poate evolua înainte să fie descoperit12.09.2026, 16:14
-
FDA a aprobat un nou tratament pentru cancerul de sân avansat12.09.2026, 15:08
-
Femeile cu diabet, mai afectate de simptomele menopauzei12.09.2026, 14:10
-
EXCLUSIV Sarcina după vârsta de 30 de ani, provocări. Dr. Ciprian Andrei Morariu: Nu merge chiar așa
EXCLUSIV Infertilitatea, în creștere. Dr. Alice Barbu: Din cauza obiceiurilor toxice și substanțelor din parfum, haine, lenjerie intimă
Sindromul ovarelor polichistice: simptomele ascunse. "Este o afecțiune foarte neînțeleasă"
Semnele ascunse ale sindromului ovarelor polichistice. De este o boală greu de diagnosticat. Trei din patru femei rămân nediagnosticate.
Perimenopauza, asociată cu riscul crescut de tulburare bipolară și depresie majoră
Cu aceste probleme psihice se pot confrunta femeile care trec prin menopauză. Medicii avertizează că acestea pot fi severe.
Când este recomandat femeilor să meargă la ginecolog
Știai că una din trei femei din România evită să meargă la ginecolog, chiar dacă ar avea nevoie?
Probleme ginecologice la menopauză – De la simptome ușoare la semne anormale ale bolilor ascunse
EXCLUSIV Substanțele care ne vin din alimentație provoacă endometrioză. Dr. Elvira Brătilă: Am găsit pelvis înghețat la paciente de 20 de ani. Boala este mai agresivă
Terapiile hormonale pentru menopauză, analizate. Efectele pe termen lung, incerte
Aceste detalii despre terapiile pentru femeile care se află la menopauză sunt îngrijorătoare.
EXCLUSIV Planificarea unei sarcini, pașii esențiali recomandați de specialiști. Dr. Emel Nuraltay: Multe ar trebui făcute! Să nu existe riscuri
Endometrioza poate provoca dureri la picioare?
Infecțiile urinare după menopauză. Ce trebuie să știe orice femeie
De ce cresc infecțiile urinare după menopauză? Cum recunoaștem o infecție urinară?
A născut un copil dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani, după ce și-a pierdut fiul. Povestea emoționantă a unei familii
Cum îți dai seama că ai intrat în premenopauză. Recomandările ginecologilor pentru o tranziție mai ușoară
Indigestia, semn al unui cancer. Este un ucigaș tăcut, cu simptome comune. Detaliul care arată ca s-a extins în alte zone
Bufeurile de la menopauză, semn de Alzheimer. Ce s-a descoperit în creierul femeilor la menopauză
EXCLUSIV Congelarea ovocitelor, cheia fertilității după 35 de ani. Dr. Lucia Luchian: Procedură simplă
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
Sindromul ovarelor polichistice devine PMOS. Ce legătură are cu metabolismul
EXCLUSIV Ce este, de fapt, infertilitatea. Dr. Andreas Vythoulkas: NU este o boală!
EXCLUSIV Tehnici moderne în chirurgia ginecologică. Dr. Ciprian Andrei Morariu: Se produc minim-invaziv
EXCLUSIV FIV: cât durează și ce trebuie să știi. Dr. Alice Barbu: Succesul în FIV nu înseamnă doar embrion implantat, ci o sarcină dusă la termen
EXCLUSIV La cât timp de la întârzierea menstruației trebuie să mergi la medic. Dr. Emel Nuraltay: În orice moment
Optogenetica, tratamentul revoluționar care ucide celulele canceroase și activează răspunsul imun
Această metodă ucide celulele canceroase. Le identifică și le anihilează, lăsând celulele sănătoase neatinse.
