Pacienți cu handicap plimbați între spitale. Reacția lui Raed Arafat
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a vorbit cazul despre cazul pacienților cu handicap din Slatina, infectați cu COVID-19, care au fost plimbați între spitale cu ambulanța, pentru...
”Situații în care apar infecții colective în azilele de bătrâni, în centrele speciale, cu persoane care sunt cu probleme speciale, noi le-am abordat altfel. Adică, am trimis o echipă medicală de evaluare la fața locului, verifică la centru care e situația și triază persoanele. Cele simptomatice sunt duse mai departe la spital, cele asimptomatice pot rămâne acolo sau li se găsește un loc de izolare față de ceilalți.
Astăzi au fost duși 27 de pacienți, dintre care 8 s-au întors la centru, restul au rămas internați, ei fiind pacienți foarte speciali și cu nevoi speciale, iar mâine, restul care sunt încă la centru, 17 persoane, s-a decis să meargă o comisie, să îi examineze acolo. Iar când apar astfel de probleme și asta îi transmit colegului care a vorbit, știu toate numerele de telefon: al centrului de comandă, al centrului operațional de la Ministerul Sănătății, al tuturor. Nu îi oprește nimeni să dea un telefon să ne anunțe. Nu avem de unde să știm ce se întâmplă în fiecare colț al țării, dacă nu ne anunță. Puteau astăzi să ne sune și să ne anunțe”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Long COVID, impact asupra creierului
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
