Iași: Peste 300 de medici, online la Congresul Romtransplant
Congresul Romtransplant, care va dura trei zizle, se va desfasura în mediul on-line, pe platform ZOOM.
O pacientă de 60 de ani, aflată în moarte cerebrală, va salva alte vieți, după ce familia ei a fost de acord cu donarea de organe.
O pacientă în vârstă de 60 de ani aflată în moarte cerebrală va salva alte vieți, după ce familia ei și-a dat acordul pentru donarea de organe. Astfel, preșevarea de organe a avut loc astăzi, la Spitalul clinic Județean de Urgneță din Clun Napoca. „Mulţumim cu profund respect familiei donatorului, o pacientă de 60 de ani diagnosticată în moarte cerebrală la Secţia ATI I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, pentru generozitatea de a dărui altora o viaţă nouă. Acest gest, de o încărcătură emoţională deosebită, a mobilizat imediat echipele de medici şi asistenţi, toţi determinaţi să readucă speranţa pentru alţi pacienţi a căror unică şansă este transplantul”, a scrie pe pagina de socializare a Agenției Naționale de Transplant (ANT).
Astfel, ficatul se va transplanta la Institutul Clinic Fundeni, rinichii la ICUTR Cluj, corneea la Spitalul Militar din Bucureşti, acolo unde echipele medicale îşi vor pune în slujba pacienţilor întreaga pricepere şi măiestrie. Astfel, 5 români vor primi o nouă şansă la viaţă prin transplant de organe şi cornee şi şi mai mulţi îşi vor îmbunătăţi calitatea vieţii prin transplant osteotendinos.
„Respect şi recunoştinţă tuturor echipelor de medici şi asistenţi care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă utima şansă, precum şi conducerilor unităţilor sanitare pentru susţinerea Programului Naţional de Transplant”, mai arată ANT.
Congresul Romtransplant, care va dura trei zizle, se va desfasura în mediul on-line, pe platform ZOOM.
Medicul Cristian Lupașcu consideră că s-ar putea face mult mai multe în spitalele județene legat de activitatea de transplant.
Un studiu revoluționar aduce noi speranțe pacienților cu diabet de tip 1: nanoparticulele ar putea fi soluția salvatoare.
Moartea unui adolescent de 14 ani din Iași a însemnat o șansă la viață pentru 5 pacienți.
Criogenarea țesuturilor vii ar putea permite păstrarea pentru o perioadă mai lungă de timp a organelor destinate transplantului.
Transplant de inimă reușit la Los Angeles în condiții dramatice și în ciuda tuturor piedicilor întâmpinate.
Ce spun experții despre hepatita misterioasă care stârnește îngrijorări la nivel mondial.
Trei pacienți, aflați pe listele de așteptare, au primit a doua șansă la viață în urma gestului altruist făcut de o familie din Baia Mare.