Parabenii, conservanții din cosmetice. Pot cauza cancer
Parabenii sunt conservanţi incluşi în produsele de îngrijire personală. De ce trebuie evitați
Parabenii se regăsesc în majoritatea produselor cosmetice. Sunt substanțe chimice care au rolul de a conserva produsele cosmetice. Parabenii sunt produse chimice toxice. De aceea, cei mai mulți dintre producători au renunțat la aceste elemente.
Ce sunt parabenii
În vremurile noastre, produsele au o perioadă mare de valabilitate şi este de înţeles, având în vedere că durează ceva de când sunt produse până ajung pe raftul din baie. Deci, este logic că, pentru a menţine lucrurile cât mai proaspete, specialiştii trebuie să adauge conservanţi, iar în această categorie intră parabenii. Mai exact, parabenii sunt conservanţi incluşi în produsele de îngrijire personală, iar rolul lor este de a preveni dezvoltarea bacteriilor sau a ciupercilor în produse şi de a prelungi perioada de valabilitate, explică specialiştii, potrivit Chemical Safety Facts.
Parabenii au capacitatea de a menţine eficiența ingredientelor active şi previn dezvoltarea bacteriilor dăunătoare, lucru deosebit de important pentru produsele pe care le foloseşti des. Cei mai utilizaţi parabeni sunt metilparabenul, etilparabenul, propilparabenul şi butilparabenul.
Vezi și: Copii cu COVID, tratament. Mihai Craiu: Opriți imediat orice tratamente aberante cu antibiotice
Siguranța parabenilor, sub semnul întrebării
Potrivit experţilor, aceste ingrediente există pe piaţa de zeci de ani, însă siguranţa lor a fost pusă sub semnul întrebării deoarece acţionează ca estrogenul, dând peste cap echilibrul hormonal. Potrivit unui studiu efectuat pe aproximativ 20 de pacienţi, au fost descoperite urme de parabeni în ţesutului cancerului de sân.
Denumirea de “parabeni” provine de la “acid para-hidroxibenzoic” (PHBA), un acid care se găseşte în mod natural în multe fructe şi legume, cum ar fi castraveţii, cireşele, morcovii, afinele şi ceapă. De asemenea, PHBA se formează în mod natural şi în organismul uman în urma descompunerii unor aminoacizi. Parabenii folosiţi în produsele cosmetice sunt identici cu cei găsiţi în natură, iar corpul uman îi transforma rapid în PHBA natural şi îi elimină.
Utilizările parabenilor
Producătorii din industria alimentară, farmaceutică, de îngrijire personală şi cosmetică folosesc parabeni de aproape 100 de ani pe post de conservanţi.
Parabenii (cum ar fi metilparabenul, propilparabenul, etilparabenul, izopropilparabenul, butilparabenul şi izobutilparabenul) sunt incluşi în produse de make-up, creme hidratante, produse de îngrijire a corpului şi de bărbierit. Cu toate acestea, în ultima perioadă, majoritatea mărcilor importante de deodorante şi antiperspirante au început să nu mai folosească parabeni.
Conservanţii, cum ar fi parabenii, sunt incluşi în produsele cosmetice pentru a preveni înmulţirea microbilor (cum ar fi bacteriile sau fungii), atât pentru a proteja consumatorii, cât şi pentru a păstra integritatea produselor.
- De asemenea, companiile din industria alimentară folosesc parabeni de mai bine de 50 de ani pe post de conservanţi şi agenţi antimicrobieni. Unele fructe, cum ar fi afinele, conţin parabeni sub formă de conservant natural. Parabenii sunt folosiţi în mod frecvent în produsele de cofetărie, gustările pe bază de cereale, carnea uscată şi multe altele.
Parabenii se găsesc şi în produsele alimentare. Însă, în comparaţie cu cosmeticele, parabenii din alimente nu sunt menţionaţi cu denumirile lor cunoscute. În schimb, se foloseşte atât de celebrul “E”. Printre cei mai cunoscuţi parabeni care se găsesc în produsele alimentare se număra etilparabenul sau E214, metilparabenul sau aditivul alimentar E218, propilparabenul sau E216, butilparabenul sau E209 şi heptilparabenul.
Efectele parabenilor
Efectele asupra sănătății umane cauzate de expunerea la niveluri mediu sau scăzute de parabeni sunt necunoscute. În 2006, industria condusă de Cosmetic Ingredient Review (CIR), într-un parteneriat cu Us Food and Drug Administration (FDA), a stabilit că nu a fost nevoie să se schimbe concluzia inițială CIR din 1984 că parabenii sunt siguri pentru utilizarea în produsele cosmetice. FDA permite adăugarea de parabeni unici sau multipli în ambalajele alimentare sau alimentare ca antimicrobiene pentru a preveni deteriorarea alimentelor, arată CDC.
Vezi și: Ai primit bani? Ți s-a îmbunătățit sănătatea
Legătura cu cancerul
Pentru că în urma anumitor cercetări s-a demonstrat că parabenii pot imita activitatea hormonului estrogen la nivelul celulelor corpului, specialiştii au menţionat că această activitate poate avea legătură cu anumite forme de cancer mamar. Estrogenul este principalul hormon feminin cunoscut pentru faptul că determina creşterea şi divizarea celulelor mamare normale, dar şi maligne. Potrivit studiilor, cercetătorii au descoperit parabeni şi în tumorile mamare.
Omul de ştiinţă britanic Philippa Darbre a publicat în 2004 o lucrare în care se menţiona că s-au găsit urme de parabeni în probele de ţesuturi ale cancerului mamar. În urma acestui studiu, în care a fost testată prezenta parabenilor în tumorile maligne mamare, specialistul a descoperit urme a 5 parabeni diferiţi în 19 din 20 de tumori. Darbre a descoperit că parabenii nu numai că pot pătrunde în organism prin piele, ci alimentează dezvoltarea celulelor maligne existente, potrivit National Library of Science.
Reacții alergice
Parabenii pot declanşa reacţii alergice şi iritaţii la nivelul pielii, în special a pielii sensibile, deteriorate sau crăpate. Studiile au demonstrat că parabenii pot produce inflamaţii în cazul persoanelor care suferă deja de afecţiuni precum psoriazis, eczeme sau dermatita de contact. Acesta este motivul pentru care parabenii nu sunt incluşi drept conservanţi în cremele topice cu hidrocortizoni sau în unguentele cu antibiotice.
La cât timp ar trebui schimbată lama aparatului de ras. Semnele care arată că nu mai este bună
Culorile de păr care te pun în pericol. Ce trebuie să știi despre vopseaua de păr
Substanțele din cosmetice și unghiile false pot declanșa probleme grave de sănătate
Motivele pentru care oja se desprinde de pe unghii. Ce indică despre sănătatea unghiilor
Cum combini corect produsele de îngrijire, pentru un păr sănătos și revitalizat
Ce se întâmplă cu fața și mușchii după ani de injecții cu botox
De ce apa pare mai rece după spălatul pe dinți: rolul mentolului explicat de știință
Cum să nu arăți obosită chiar și după o noapte albă. Trucurile care îți „trezesc” fața instant
Adevăratul motiv pentru care cremele coreene au cucerit lumea
Machiaj impecabil de Revelion. Trucul simplu care te va face să strălucești
De ce apar ridurile din jurul ochilor și ce detaliu le poate încetini
Epilare IPL acasă: cum funcționează, pentru cine e eficientă și ce riscuri implică
Mulți oameni abia acum descoperă că folosesc greșit deodorantul. Cum se aplică, de fapt, corect
Mulți oameni abia acum descoperă că folosesc greșit deodorantul. Cum se aplică, de fapt, corect.
Călătorești în această vară? Iată 22 de sfaturi de îngrijire a pielii de la dermatologi
Ți se îngrășă părul rapid? Iată unde greșești cu rutina de spălare
Părul gras este una dintre cele mai comune probleme ale scalpului, afectând persoane de toate vârstele.
Este bine să îți îndepărtezi părul facial? Ce spun medicii
Ce se întâmplă când îți prinzi părul în coadă
De ce se îngrașă părul. Produsele pe care le folosești greșit
Cât de des ar trebui să te speli pe față? Dermatologii dezvăluie greșeala pe care o facem
Ce se întâmplă cu fața după injecțiile cu botox
Cum previi părul electrizat și uscat de la frig și căciulă
Cele mai frecvente probleme ale părului și cum pot fi gestionate
Părul este una dintre cele mai expresive trăsături ale noastre – ne definește stilul, personalitatea și starea de spirit.
