Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase

Dana Lascu |
Data publicării:
Campanie vaccinare
Campanie vaccinare

Ministrul Sănătăţii, prof dr Alexandru Rafila, a explicat că în viitor, vaccinarea împotriva COVID-19 s-ar putea face, anual, la medicul de familie, la fel și mare parte din testarea celor care au simptome de COVID. După ce pandemia se va încheia, o parte din centrele de testare înființare special pentru asta, la fel și o parte din centrele de evaluare, nu-și vor mai avea rostul. De asemenea, ministrul a lăsat să se înțeleagă că antiviralele orale ar putea să nu ajungă în farmacii. 

Ministrul Sănătăţii, prof dr Alexandru Rafila, a arătat că, în viitor, vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea să se facă anual, în cabinetele medicilor de familie, atât pentru populaţia generală, cât şi pentru categoriile la risc.

Întrebat dacă ia în calcul ca vaccinarea să fie anuală, ministrul Sănătăţii a răspuns că „este posibil. Oricum, luăm în calcul, în cazul în care această vaccinare va continua, şi eu cred că va continua, să fie făcută de rutină în cabinetele medicilor de familie, fie că discutăm despre populaţia generală, fie mai ales pentru categoriile la risc".

De asemenea, prof dr Alexandru Rafila a arătat că nici centrele de testare și nici cele de evaluare nu vor rămâne toate funcționale, la nesfărșit. 

„Câteva centre de testare vor mai rămâne, dar marea majoritate a testărilor, în mod evident, ar trebui realizată la medicii de familie, care au în momentul de față instrumentele, inclusiv mecanismele financiare pentru a realiza acest lucru. Au doar teste rapide în acest moment, sigur. Dar dacă vor exista solicitări care corespund definiției de caz se pot testa fie prin apelarea Ambulanței, fie prin prezentarea la spitalele care vor trata în continuare această categorie de pacienți. Gândiți-vă că în spitalele de boli infecțioase vor rămâne astfel de centre de testare”, a spus ministrul Sănătății. 

Întrebat dacă tratamentele orale antivirale se vor găsi, la liber, și în farmacii, așa cum se spunea, prof dr Alexandru Rafila a lăsat să se înțeleagă că nu, pentru că aceste tratamente ar trebui date numai unor anumite categorii de persoane infectate, după ce acestea sunt consultate, și doar în anumite situații. 

„Da, ele vor exista, vor fi disponibile și la nivelul acestor centre de evaluare, și la nivelul spitalelor. Acum, tratamentul acestor boli, utilizarea antiviralelor, trebuie totuși limitată la persoane care au indicații precise pentru medicația antivirală, nu oricine ar trebui să ia un antiviral. Pentru că o persoană tânără, fără comorbidități, mai ales dacă este vaccinată, nu ar trebui să ia un astfel de medicament”, a spus ministrul. 

Prof dr Alexandru Rafila a explicat că acum se concentrează și pe înființarea de centre de recuperare a pacienților care au avut COVID-19 și care au rămas cu sechele de pe urma infecției cu noul coronavirus. 

„Ne dorim să dezvoltăm centre care să permită recuperarea acestor pacienţi. Avem în intenţie să găsim o soluţie pentru a recupera pacienţi care au rămas cu sechele după infecţia cu noul coronavirus”, a arătat ministrul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel