Remediile din cultura rurală tradițională și frica de vaccinare. Dr Gabriel Diaconu: e un amestec de tragedie și comedie

Superstiții și remedii populare. Foto: Rachel Claire, de la Pexels
Superstiții și remedii populare. Foto: Rachel Claire, de la Pexels

Cunoscutul medic psihiatru, dr Gabriel Diaconu, explică cum sunt propagate miturile legate de remediile-minune și care e mecanismul prin care ajungem să ne facem singuri rău. 

Cu toții știm măcar unul dintre remediile din cultura rurală tradițională și cu greu ar fi de crezut că nu am aplicat vreodată vreunul dintre ele. Dar în spatele lor este un mecanism de manipulare care funcționează foarte bine când e aplicat vaccinării , spre exemplu, arată medicul psihiatru Gabriel Diaconu. Iată explicația sa: 

„Marea decizie, să nu faci nimic. 

Există o superstiție în România, că dacă ungi obrajii copiilor cu vopsea de ouă roșii îi apără de bolile copilăriei. 

Nu e singura. În copilăria mea, creasta de slănină pusă la rană, că era zgârietură, tăietură sau hârșâială sângerândă, era sfântă. 

Nifedipinul e bun? Să iau sau să nu iau? 

Odată am avut o mânză care și-a prins genunchiul în sârmă ghimpată. Săracul tata era foarte necăjit. Buba copsese, și n-avea ce să-i facă, dacă piciorul era compromis trebuia sacrificată. Ca prin noroc, unchiul meu din Franța venit în vizită avea prin mașină o sticluță cu un fel de Rivanol de-al lor (sic!). Nu aveam nimic de pierdut. Am început s-o ungem pe mânză cu smacul străin. Zi după zi infecția a început să tragă înapoi. Mânza a trăit. I-a rămas o dungă albă unde-a fost sfoara bandajului. 

Alt unchi de-al meu, mare iubitor de câini de talie mică și rasă incertă (denumiți generic, în zonă, „șoricari”), umbla mereu cu o pastilă de nifedipină în buzunar. Auzise el că e bună. Așa cum, de fapt, a demonstrat și viitorul, avea nevoie de-un remediu la cât mai multe, cu cât mai puține bătăi de cap. Când a auzit unchiul că dau la medicină mă întreba, de fiecare dată când mai trecea prin curte: „auzi nepoate, da nifedipinul, e bun nifedipinul? Să iau sau să nu iau?”. Naivul de mine a început să-i explice cum e cu calciul, cu vasele, cu hipertensiunea. Se uita mirat și mândru la mine de parcă-i explicam, pentru prima oară, principiul robinetului. „Pfoai, bată-te norocul da câte lucruri a mai descoperit știința asta! Acu zi, e bun nifedipinul sau nu? Să-l iau sau să nu-l iau? ” 

Prin satele țării circulă tot felul de întrebări hamlețiene. 

Pe când eram student am cunoscut o băbuță miracol. Venise pe picioarele ei până la poarta spitalului, albă ca varul, o apariție care a speriat de la gardieni până la rude îndurerate ale bolnavilor de pe-acolo. De urgență au internat-o în Terapie Intensivă, și acum stătea cumințică, batic și broboadă, pe patul de la fereastră. Calmă și compusă, se mai uita aman la cei de lângă ea, unii mai tineri alții bătrâni, unii la oxigen, alții la țeavă. 

Bumbii care fac minuni

Avusese baba o infecție. Doctorul de la dispensar i-a dat uite-așa niște bumbi mici, roșii, și i-a zis să ia câte una la fiecare masă, o săptămână. Baba a luat cum i-a zis domnu doctor. 

Bine, ea mai avea niște dureri de umeri, de șale, o mai lua cu amețeli când și când mai ales când se apleca să rupă buruianul. Minunea a fost, când a început să ia bumbii roșii, că i-au trecut durerile. A trecut săptămâna, mai avea rețeta de la dom doctor, ce s-a gândit baba? 

S-a mai dus la farmacie să-i dea bumbi de-ăia buni. Și, fără să mai ceară sfat, a mai tot luat că-i făcea bine la dureri. Azi așa, mâine așa, de la o vreme i-au zis vecinele că-i cam palidă. Nici nu prea mai mânca, parcă se simțea mai slăbită. Într-o zi s-a trezit baba și, fără vreo panică, și-a zis că poate ar trebui să ceară sfat de la doctorii de la oraș. Astfel că s-a prezentat, senină, la spital.

Avea hemoglobina doi. Când doctorii i-au spus treaba asta s-a uitat anume la ei și i-a întrebat dacă e mult sau puțin. Ea înțelegea ce înseamnă doi. Mai greu era cu hemoglobina. Un rezident mai tânăr i-a explicat băbuței miracolul. Cum că era pe picioare la hemoglobină doi. S-a mirat în batic bătrâna. Dumnezeu e sus și vede! A făcut Dumnezeu o minune!

S-au chinuit doctorii, au luat-o de sus în jos, o suspectau de-o leucemie, ceva. I-au înfipt ace în venă, au căutat-o prin fiecare gaură, au luat povestea de la cap la coadă. Până a avut unul inspirația s-o întrebe dacă luase ceva pastile în ultima vreme. Și-așa și-a zis baba povestea, cu bumbii cu infecția cu durerile. Auzi mamaie, da cum se chemau bumbii ăia? Nu știu mamaie, zise baba. Ceva cu pricină, parcă. Ampicilină? Nu. Amoxicilină? Nici asta. Rifampicină cumva? Așa, așa, cum zici matale domnu doctor. 

La care deodată s-au precipitat doctorii, și i-au ajustat tratamentul. Luată aiurea, pe termen lung, rifampicina e totunfel (sic!) de otravă. Printre problemele pe care le dă se numără și anemia severă. 

Șarlatanii, escrocii, farsorii, vindecătorii de ocazie

Tot arsenalul de ”remedii” pe care-l întâlnești în cultura rurală tradițională se sprijină pe două izvoare: unul e cel ”natural”, empiric, mai exact ia și tu zeama asta dacă te doare, că eu am luat și mi-a făcut bine. Celălalt e ”supranatural”, puternic infuzat cu mister, miracol și narațiune, unde de obicei ”tratamentul” e de fapt un ritual foarte aparte, de genul ”trebuie să bei apă cu chibrit ars când apune soarele și apoi îți faci cruce de trei ori, zici Tatăl nostru și scuipi uite așa, și-așa, și-așa”. Dacă respecți ritualul, te faci bine. Dacă nu te faci bine, înseamnă c-ai făcut ceva greșit.

Ar fi ușor să dai vina pe primitivismul omului de la țară, al omului ne-educat și să spui uite, de-aia avem problemele sanitare pe care le avem în România. E un amestec de tragedie și comedie, de umor și umori, ce se întâmplă cu mulți dintre semenii noștri. 

Dar de fapt culpa e în altă parte. Sunt unii vinovați, responsabili că nu i-au învățat mai bine. Și apoi sunt alții care i-au învățat rău, sau care folosesc instrumente de manipulare cât să-i convingă că cel mai bine e să facă precum ei, și nu precum doctorul. Aceștia din urmă sunt șarlatanii, escrocii, farsorii, vindecătorii de ocazie, o veritabilă pestă, aproape imposibil de stârpit din cultura locală. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, cultura i-a generat, cultura îi întreține. Că e vrăjitoare, că e vraci, că e un popă dezghețat sau că e o babă știutoare, reputația lor continuă să fie subiect de conversație. Continuă să fie venerați.

Lor, când le spune dom doctor de la oraș, prin interpuși care-i citesc delirul: ”vaccinul e otravă”, nu face decât să le confirme fricile și bănuielile. Omul tehnologic, omul care vine să le dea bumbi, să le facă injecții, omul care taie și scoate și coase și manevrează tot felul de instrumente e de fapt omul rău. Omul bun e cel care-i ferește de rău, care le zice nu lua aia, că e otravă, nu fă injecția aia că mori, nu cumva să te duci la spital, că nu mai pleci de acolo. 
Aici suntem. Atât s-a putut”, a scris dr Gabriel Diaconu, pe pagina sa de Facebook. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy