Sănătatea și căldura extremă. Studiu la zi privind riscurile

Sebastian Florea |
Data publicării:

Valurile de căldură extremă sunt asociate cu o creştere a riscului de mortalitate, arată un studiu recent.

Un studiu publicat la sfârșitul lunii septembrie de o echipă de oameni de ştiinţă din Ungaria trage un semnal de alarmă cu privire la efectele valurilor de căldură extremă asupra sănătăţii umane, relatează Xinhua. În cadrul cercetării intitulate ''Efectele schimbărilor climatice asupra sănătăţii şi sistemului sanitar'', experţii de la Institutul naţional pentru sănătate publică din Ungaria au observat ''asocieri semnificative între valorile medii zilnice de temperatură şi mortalitate''.

Un sistem cu trei trepte care avertizează asupra unor posibile riscuri pentru sănătate asociate caniculei, bazat pe informaţiile privind cazurile zilnice de mortalitate şi datele meteorologice din Budapesta, a fost introdus în Ungaria în 2005, notează Xinhua. ''În 2007 a fost înregistrat cel mai puternic val de căldură care a lovit Ungaria'', aminteşte studiul.

''Pe baza informaţiilor în timp real, a fost înregistrată o creştere cu 36% a mortalităţii în centrul Ungariei'', precizează lucrarea ştiinţifică. În concluziile cercetării se menţionează că, pe lângă 2007, în sezoanele călduroase din perioada 2003 - 2012 au mai fost înregistrate două veri cu temperaturi maxime extreme, în 2003 şi 2012. Oamenii de ştiinţă au constatat un risc mai mare de mortalitate în timpul valurilor de caniculă din iunie-iulie în comparaţie cu cele din august.

Echipa de cercetători a studiat de asemenea asocierea dintre apelurile la ambulanţă şi valorile medii zilnice de temperatură, pe baza informaţiilor înregistrate în Budapesta. Creşterea temperaturii a dus la înmulţirea apelurilor la serviciile de urgenţă ca urmare a bolilor cardiovasculare, însă cel mai mare impact a fost observat în ceea ce priveşte numărul apelurilor de urgenţă determinate de cazurile de stare generală de rău. În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă fac apel la implementarea unor măsuri mai eficiente de prevenţie în vederea diminuării vulnerabilităţii şi creşterii capacităţii de adaptare, pentru inversarea impactului schimbărilor climatice asupra sănătăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel