Știri cu tagul: consultatii

CNAS anunță reglementări în sistemul de sănătate, aplicabile în trimestrul II al anului 2021, legate de consultațiile medicale la distanță, de abilitarea medicilor de familie de a emite rețete pentru pacienții cronici și de a iniția tratamente și în absența scrisorii medicale, dar și lista cu...

29 Martie, 18:16

O cercetare realizata cu privire la problemele cu care se confrunta pacientii cu boli cardiovasculare in perioada pandemiei arată cum au fost afectate persoanele cu boli cardiace, în perioada pandemiei.

09 Martie, 12:23

Pandemia izbucnită în februarie afectează grav accesul pacienților HIV la consultații și analize, pentru că spitalele de Boli Infecțioase sunt dedicate acum pacienților cu COVID-19, arată Iulian Petre, directorul executiv al UNOPA. Iar tratamentele și le primesc, efectiv, la poarta spitalelor!

01 dec 2020 / 23:19

Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a declarat, în cadrul unei dezbateri a DC Media Group, că este o susținătoare a telemedicinei.

19 iun 2020 / 16:23

Mai multe unități medicale din țară au înregistrat aglomerări încă de la primele ore ale dimineții. La SJU din Baia Mare au fost cozi interminabile.

18 mai 2020 / 14:42

Raed Arafat a declarat că se reiau consultațiile care nu sunt urgență și care nu prezintă risc de agravare. Totuși, la medic se va putea ajunge cu anumite condiții.

15 mai 2020 / 08:24

Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie din București-Ilfov, a criticat lipsa de reglementare a activității medicilor de familie după ieșirea din starea de urgență.  

14 mai 2020 / 12:37

Prof dr Vasile Cepoi, președintele ANMCS, a subliniat, la o dezbatere online a DC Medical, că deși telemedicina nu poate fi folosită în orice context, ea ar putea constitui un intrument în evaluarea dar și acreditarea spitalelor din România. 

12 mai 2020 / 18:50

Consultațiile medicale la telefon și prescrierea de rețete pe e-mail se va face și în timpul stării de alertă, au decis autoritățile.

08 mai 2020 / 11:48

Secretarul de stat Andrei Baciu a declarat, în cadrul dezbaterii „TELEMEDICINA - medicina viitorului? Noile tehnologii și sistemul de sănătate din România", că orice măsură de relaxare luată după 15 mai va fi analizată.

08 mai 2020 / 11:28

Dr Bogdan Marțian, șeful Clinii de chirurgie generală de la Spitalul Clinic Sanador, a explicat, la Interviurile DC News și DC Medical, cum  decurg consultațiile online. 

15 apr 2020 / 18:09

De săptămâna trecută Guvernul a reglementat exact cum pot pacienții cu cancer să își continue tratamentele fără să meargă la spitale, dar oamenii sunt puși în continuare pe drumuri. Sunt medici și asistente care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că în stare...

08 apr 2020 / 09:14

Sanador a lansat serviciul Dr SANADOR - CONSULTAȚII MEDICALE ONLINE. Iată cum vă puteți programa pentru o consultație la distanță:

01 apr 2020 / 20:12

Grupul de Comunicare Strategică a explicat, în funcție de ordonanțele militare aprobate, cât de departe de casă pot merge pacienții care au nevoie să ajungă la consultații, în condițiile în care suntem în stare de urgență. 

01 apr 2020 / 19:15

Autoritățile au anunțat luni, 30 martie, noi reglementări privind modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgență.

30 Martie 2020 / 21:17

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a publicat o serie de măsuri pentru pacienți, cu socpul reducerii cât mai mult posibil a riscului expunerii la infecția cu coronavirus.

13 Martie 2020 / 17:21

DSP Brașov a efectuat azi un control la cabinetului falsului medic din Predeal. Potrivit unor surse, acesta ar lucra în domeniul IT și i-ar fi ținut locul soției sale, medic, a consultat pacienți și a eliberat rețete.

16 ian 2020 / 14:07

Serviciul de Ambulanță al Județului Bistrița Năsăud a avut o noapte de revelion agitată față de celelalte n opți din an, activitatea având o creștere de 26%, potrivit unui comunicat remis presei.

06 ian 2020 / 17:29

Medicii specialiști și managerii spitalelor publice pot solicita prelungirea programului de lucru, pentru a permite decontarea unui număr mai mare de consultații.

31 oct 2019 / 21:12

Primăria municipiului Reșița își propune conștientizarea importanței igienei dentare în rândul elevilor și studenților, fapt pentru care a demarat campania „Dinți sănătoși, zâmbet frumos”, în care consultațiile și tratamentele pentru aceștia sunt...

15 oct 2019 / 21:04


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy