Umărul înghețat, afecțiunea fără cauze cunoscute. Cum se tratează

Umărul inghetat – FOTO: Pexels@Ryutaro_Tsukata
Umărul inghetat – FOTO: Pexels@Ryutaro_Tsukata

Umărul înghețat sau capsulă adezivă este afecțiunea care se manifestă prin contracția și cicatrizarea capsulei articulare, îngreunând mișcarea articulației.

Umărul înghețat se ameliorează în general fără intervenție chirurgicală, însă acest lucru durează uneori până la 2–3 ani. Medicii încă nu au găsit cauzele care duc la apariția afecțiunii.

”Nu se cunosc cauzele apariţiei acestei afecţiuni. În mod normal manşonul care înveleşte articulaţia umărului are o anumită supleţe şi grosime fiind responsabil de producerea unei cantităţi de lichid ce asigură nutriţia şi lubrefierea capetelor osoase articulare. În capsulita adezivă se produce o inflamaţie a acestei capsule cu îngroşarea şi contractarea ei, urmată de scăderea cantităţii de lichid produse, ce duce la diminuarea progresivă a mobilităţii componentelor ce alcătuiesc articulaţia umărului. Pacientul are umărul “înţepenit” neputând efectua practic nici o mişcare din acestă cauză şi acuză o durere permanentă care se accentuează la încercările de mobilizare mai agresivă a articulaţiei”, explică pe blogul său. dr. ortoped Mihai Tudor Gavrilă.

Vezi și: Marea Britanie confirmă alte 20 de cazuri de hepatită misterioasă. Numărul total ajunge la 222

Factorii de risc

Factorii de risc care pot duce la apariția afecțiunii umărului înghetaț sunt diabetul zaharat, accidentele vasculare, afecţiunile cardiace, boli ale plămânului, afecţiuni tiroidiene sau boli ale ţesutului conjunctiv.

”Se pare că mici traume la nivelul umărului, cu imobilizare secundară, ar determina un răspuns autoimun (producerea de anticorpi împotriva propriului organism) responsabil de inflamaţia capsulară şi de consecinţele deformării acesteia. Vârsta de apariţie este cuprinsă între 40 şi 60 de ani, fiind mai frecventă la femei”, mai explică medicul.

Vezi și: Tratament pentru variola maimuței. România a solicitat 1000 de doze

Tratament și recuperare

Tratamentul conservator se axează pe stretching, fizioterapie, medicamente anti-inflamatoare și infiltrații intraarticulare. Operația este luată în considerare atunci când nu există ameliorare a durerii sau o creștere a mobilității după o perioadă de tratament conservator.

Umărul înghețat poate beneficia de tratament conservator sau chirurgical. La marea majoritate a pacienților se începe cu medicație specifică, kineto-terapie și infiltrații locale cu corticoizi. Această variantă poate dura chiar și 2-3 ani și în cazul în care eșuează trebuie inițiat tratamentul chirurgical.

După tratamentul chirugical este necesară kinetoterapia pentru a menţine mobilitatea câştigată prin intervenţie şi pentru a preveni reinstalarea umărului îngheţat”, a mai explica medicul pe blogul său.

Tratamentul conservator constă în administrarea medicației specific și kinetoterapie. Mai mult de 90% din pacienţi beneficiază de ameliorarea simptomatologiei fără intervenţie chirugicală, însă revenirea la normal este de lungă durată (până la 2-3 ani). Acesta constă în:

– medicaţie nesteroidiană
– infiltraţii locale cu corticoizi
– kinetoterapie

Tratamentul chirurgical ”este indicat în cazurile rezistente la tratamentul conservator (după 3 luni de tratament) şi la care simptomatologia persistă timp îndelungat. Se practică artroscopic, prin câteva mini-incizii, cu secţionarea unei porţiuni din capsula îngroşată pentru a mobiliza umărul. De cele mai multe ori se asociază manipularea sub anestezie cu intervenţia artroscopică”, a mai explicat medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy - smt4.1.0