Dr Cătălin Cârstoiu, decan UMF Carol Davila: Un sistem medical performant, salvarea absolvenților de la medicină

Georgiana Ioniță |
Data actualizării: | Data publicării:
Substanța folosită este extrem de toxică
Substanța folosită este extrem de toxică


Decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila", profesor doctor Cătălin Cârstoiu, a declarat, sâmbătă, că un sistem medical performant îi va ţine în ţară pe tinerii absolvenţi.

"Ei trebuie să pornească în cariera lor medicală că orice fac, orice întreprind şi tot ceea ce fac în interesul pacienţilor trebuie să fie dominat de gândul de bunăvoinţă, de ştiinţă profesională, că prin fiecare gest individual pot schimba cu ceva atât modul în care este perceput corpul medical, cât şi modul în care trebuie să inducă o percepţie asupra corpului medical. Privind istoric asupra ceea ce s-a întâmplat în medicina românească, au fost medici care au fost prim-miniştri, care au imprimat concepţii medicale, dar care au avut o prezenţă şi în viaţa publică, iar dorinţa mea pe care am încercat să o transfer către ei este că medicul trebuie să redevină ceea ce a fost şi anume un pilon al societăţii şi asta prin ştiinţă, comportament, structură morală şi prin tot ceea ce înseamnă medicul ca profesie. Soluţia (pentru a-i ţine în ţară pe tinerii absolvenţi - n.r.) este de a crea un sistem medical şi un sistem educaţional modern. Inclusiv Facultatea de Medicină este într-o profundă schimbare, ea îşi schimbă an de an conceptele încercând să redevină o facultate modernă", a spus Cârstoiu, cu ocazia festivităţilor de absolvire care au avut loc la Romexpo, notează Agerpres. 

El a opinat că profesia medicală trebuie restructurată şi adaptată la necesităţile societăţii româneşti.

"Medicul trebuie să-şi recapete respectul de odinioară. Suntem în continuare în faţa unei percepţii publice care nu întotdeauna este cea mai adecvată, iar din punct de vedere educaţional eu pot să vă spun că oricare dintre absolvenţii noştri se va descurca cu brio oriunde ar fi într-un sistem medical sau educaţional în Europa şi nu numai", a afirmat decanul Facultăţii de Medicină.

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte salarizarea medicilor s-au făcut paşi importanţi. "Nu cred că este totul. Eu cred trebuie să promovăm o cultură a respectului reciproc atât a medicului faţă de pacienţi, cât şi a pacienţilor faţă de medici", a subliniat Cârstoiu.

Şefa de promoţie a Facultăţii de Medicină a UMF "Carol Davila" - secţia limba română, Anca Popescu, a declarat că îşi doreşte să profeseze în România, dar că va merge la stagii de pregătire în străinătate.

"Îmi doresc să rămân în România. O să fac câteva stagii în străinătate ca să mă specializez în ORL, dar îmi doresc să rămân aici", a spus ea.

Anca Popescu îi sfătuieşte pe tinerii absolvenţi ai Facultăţii de Medicină să încerce să nu-şi piardă optimismul şi să nu se lase descurajaţi.

Peste 1.000 de tineri au absolvit în 2019 Facultatea de Medicină a UMF "Carol Davila". Promoţia a fost intitulată generic "Gheorghe Marinescu". La eveniment au fost prezente aproximativ 6.000 de persoane

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel