EXCLUSIV Vaccinuri compensate sau gratuite pentru bolnavii critici? Dr Gindrovel Dumitra: am solicitat în repetate rânduri
Doctorul Gindrovel Dumitra a declarat la dezbaterea DC Media Group ”Vaccinarea, prezent și viitor” că medicii de familia au propus, de mai multe ori, crearea unui program național de vaccinare pentru adulți și...
Medicul Gindrovel Dumitra susține că Societatea Națională a Medicilor de Familie a atras atenția, de mai mute ori, asupra accesului persoanelor cu boli cronice la anumite vaccinuri care ar împiedica apariția unor complicații infecțioase.
”E vorba despre vaccinul pneumococic conjugat la persoanele peste 65 de ani, dar și la persoanele care au boli cronice, cu vaccinul meningococic; vaccinul diftero-tetanic pentru toate persoanele adulte, deci sunt destul de multe vaccinuri care, în acest moment ar putea să fie administrate într-un program național pentru adulți și care ar putea să beneficieze de o compensare sau o gratuitate din partea statului român, ca urmare a bolii de fond de care dumnealor suferă.
Noi ne-am dorit de foarte multă vreme acest lucru. Am solicitat în repetate rânduri fie înființarea unui program național pentru adulți, dar și includerea pe lista medicamentelor compensate a vaccinurilor, în special a celor adresate pacienților cu boli cronice”, afirmă dr Gindrovel Dumitra.
-
-
Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE16.12.2025, 20:26
-
Cele mai bune 6 ceaiuri pentru crampele menstruale16.12.2025, 19:13
-
-
EXCLUSIV Cum ar fi schimbat Campania de vaccinare contra COVID o lege a vaccinării în România. Laszlo Attila, explicații
EXCLUSIV Alexandru Rafila: unii concetățeni, în loc să se vaccineze, sunt gata să ia medicamente de uz veterinar
EXCLUSIV Laszlo Attila: De ce ar fi bine ca Agenția Națională a Medicamentului să treacă în subordinea Parlamentului
EXCLUSIV Dan Zaharescu, legea vaccinării: este într-o fază finală
EXCLUSIV Dan Zaharescu, ARPIM: e extrem de importantă o comunicare COERENTĂ legată de vaccinuri
EXCLUSIV Andrei Baciu despre beneficiile vaccinării: există zone unde România stă foarte-foarte prost
EXCLUSIV Florin Mihălțan, despre vaccinul pentru COVID: A fost un semnal de alarmă pentru unii bolnavi cronici
EXCLUSIV De ce are nevoie România pentru o aprovizionare eficientă cu vaccinuri: Cristina PRICOP explică
EXCLUSIV Diana Păun: campania de vaccinare anti-COVID este un succes
EXCLUSIV Campania anti-COVID, cu medicii în prim plan. Marius Geantă: trebuie să învățăm din criza anterioară
EXCLUSIV Adrian Wiener: Nu poți să dai monopol de decizie unei instituții care poate să se ducă în extrem
EXCLUSIV Vaccinuri compensate sau gratuite pentru bolnavii critici? Dr Gindrovel Dumitra: am solicitat în repetate rânduri
EXCLUSIV Prof dr Doina Azoicăi: vaccinurile sunt victimele propriului lor succes
BREAKING NEWS Cristina Pricop, vaccinare COVID: tehnologia ARN Mesager este testată și experimentată de zeci de ani
EXCLUSIV Vaccinarea vârstnicilor. Avocatul Manuela Guia: s-a constatat un DECLIN îngrijorător
Avocata Manuela Guia a vorbit despre legea vaccinării la dezbaterea ”Vaccinarea, prezent și viitor”, organizată de DC Media Group.
