Valeriu Gheorghiţă: E clar că avem o tendinţă de creştere a numărului de cazuri de COVID; sperăm să fie una lentă
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vacinare împotriva Covid-19 din Romînia, a afirmat că se înregistrează o tendință de creștere a nuprului de cazuri în...
Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a afirmat sâmbătă, la Cluj, că aproape 90% dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar peste 91% dintre decese sunt la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin.
"Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou diagnosticate, aproape 90% sunt diagnosticate în rândul persoanelor nevaccinate, iar în ceea ce priveşte decesele, peste 91% sunt la persoanele care nu au fost vaccinate cu nicio doză. Tocmai de aceea în momentul acesta este important să ne protejăm mai bine prin vaccinare. Este soluţia sigură, soluţia eficientă prin care noi putem să ne controlăm situaţia epidemiologică la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional. În condiţiile în care nu vom avea o rată crescută de imunizare în rândul populaţiei, evident că riscăm să avem o creştere importantă a numărului de cazuri", a declarat Valeriu Gheorghiţă.
El a precizat că în România există în continuare un număr mare de persoane care nu au primit nicio doză de vaccin şi îi îndeamnă pe tineri să sprijine populaţia vulnerabilă.
"Avem în continuare un număr mare care încă nu s-a vaccinat. Este momentul ca cei tineri să sprijine populaţia vulnerabilă, să îi aducem la vaccinare, să îi programăm şi să putem în felul acesta să ne protejăm mai bine pentru perioada următoare. Este clar că în România avem o tendinţă la acest moment de creştere a numărului de cazuri. Sperăm ca această creştere să fie una lentă, să nu fie exponenţială şi să putem să ne adaptăm încât să nu existe o presiune crescută asupra sistemului de sănătate", a mai spus preşedintele CNCAV, citat de Agerpres.
-
Cum se taie corect ceapa, potrivit unui bucătar profesionist18.03.2026, 19:58
-
10 alimente bogate în magneziu care sunt și foarte sănătoase18.03.2026, 18:03
-
-
Ceaiul de șofran: 5 beneficii uimitoare. De ce e atât de scump18.03.2026, 16:49
-
Mihaela Bilic dezvăluie rețeta de șnițel care nu îngrașă18.03.2026, 15:55
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
COVID, impact grav asupra creierului
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
