La câte zile se opresc căutările în caz de dezastru provocat de cutremur. Directorul INML ne-a explicat cum se stabilește termenul.
O catastrofă umanitară și mondială, cutremurul din Turcia, a făcut zeci de mii de victime și în continuare sunt căutate persoane, deși probabil nu mai sunt persoane în viață sub dărâmături.
Specialiștii și medicii legiști din Turcia, din zonele afectate trebuie să identifice un număr mare de persoane, vorbim de zeci de mii de persoane.
Turcia a decis, duminică, în cea de-a 14-a zi după seismul din 6 februarie, să oprească operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor, mai puţin în cele mai afectate două provincii ale ţării, Kahramanmaras şi Hatay.
Potrivit Agenției pentru gestionarea dezastrelor naturale (AFAD) din Turcia, devastatorul cutremur de pământ care s-a produs pe 6 februarie în apropiere de graniţa dintre Turcia şi Siria a fost urmat de peste 6.000 de replici.
Potrivit AFAD, au fost înregistrate replici seismice "la fiecare trei sau patru minute" după cutremurul iniţial, iar aproximativ 40 dintre ele au avut magnitudini de peste 5, a declarat Orhan Tatar, directorul Agenției.
De parcă seismul din 6 februarie nu ar fi fost suficient, alte două cutremure puternice s-au produs luni, 20 februarie, în aceleași zone din Tucia și Siria. Potrivit datelor Centrului Seismologic European-Mediteranean (EMSC), un cutremur cu magnitudinea de 6,4 s-a produs în provincia Hatay, iar la scurt timp a urmat o replică de 5,8.
Prof. univ. dr. George Cristian Curcă, directorul general al Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, a explicat cum fac față medicii legiști la un asemenea număr de victime și care este rolul medicinei legale în caz de cutremur.
"Este o catastrofă umanitară. Turcia a încetat oficial căutările. Asta înseamnă că există un număr de peste 47.000 de victime deja recuperare și un alt număr de victime care vor fi recuperate pe parcursul în care se va curăța și dezgropa tot ceea ce este acolo", a declarat George Cristian Curcă, în exclusivitate pentru DC Medical.
La câte zile se opresc căutările în caz de dezastru provocat de cutremur. Cum este stabilit termenul
"Din câte știu, nu există o schemă de calcul, ci este legată de ceea ce se întâmplă la fața locului și la șansa reală de a găsi o persoană care este în viață. Probabil să în ultimele 24 de ore, probabil, sau poate 48 de ore nu au mai recuperat deloc victime și suntem, dincolo de cele 2 săptămâni, în care victimele nu au apă, nu au mâncare și sunt în condiții fără oxigen și în condițiile în care se află sub dărâmături, deci cu sindrom de strivire. Deci cu tulburări ale fiziologiei organismului, nu într-o stare de sănătate.
Atunci, toate aceste lucruri corelat cu faptul că nu au mai primit mesaje și semnale a unor persoane care se află în viață, au decis să ia această decizie.
Mesajele erau strigăte, erau bătăi. Telefoanele nu funcționau. De aceea se făcea deseori liniște, cât de mult se poate, tocmai pentru a auzi și cele mai slabe semnale care pot veni", a explicat directorul INML.
-
Tripla amenințare care duce la demență27.05.2026, 19:51
-
-
Băutura care duce la șapte tipuri de cancer27.05.2026, 17:09
-
-
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
EXCLUSIV Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
Noile terapii pentru cancer care prelungesc viața pacienților. Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică
Primul semn al cancerului de colon. Dr. Oana Dolofan: Faci și ocluzie intestinală
EXCLUSIV Terapia hiperbară: cine o poate face. Dr. Mihai Băican: Funcționează ca un plămân extern
Vârsta la care este indicată colonoscopia. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Chiar dacă NU ai simptome
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Când se optează pentru fertilizarea in vitro în locul inseminării artificiale. Dr. Lucia Luchian: Șanse de reușită diferite
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Când ar trebui să se adreseze un cuplu medicului specialist în infertilitate. Dr. Lucia Luchian: Foarte important
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
EXCLUSIV Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.
