EXCLUSIV Prof. dr. Ileana Constantinescu, explicații despre testarea PCR la Fundeni
Testarea la Institutul Clinic Fundeni, cum a început și de ce s-a ales această metodă, este subiectul dezbătut la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, cu prof. dr. Ileana...
Prof. dr. Ileana Constantinescu, medic primar virusologie – imunologie, medic șef Laborator, șeful Centrului de Imunogenetica și Virusologie Institutul Clinic Fundeni și coordonator Program Transplant, a fost prezentă în emisiunea Academia de Sănătate realizată de academicianul Irinel Popescu, unde a vorbit despre controversatele teste pentru COVID-19. Ea a explicat cum a început testarea la Institutul Clini Fundeni, modul în care spitalul a reorganizat laboratoarele în această perioadă și cum a reușit să facă față în această perioadă necesităților de testare. „Toți bolnavii care se apropiau de spital trebuiau testați din punctul de vedere al acestei infecții. Și am început cu teste PCR, pentru că diagnosticul virusologic este de două tipuri: diagnostic direct prin biologie moleculară, asta înseamnă detecția virusului prin reacție de amplificare genică și, indirect, serologic, prin teste care decelează anticorpii de tip IgM, respectiv IgG”, a explicat ea. De altfel, medicul spune că în întreaga lume s-a început cu teste de tip PCR. „Virusul a fost secvențiat în China și așa au apărut primii producători de kituri de diagnostic de Real Time PCR, adică o reacție de amplificare genică în timp real care detectează virusul direct, astfel că și noi am abordat, ca prim pas, acest diagnostic”, a mai spus ea.
Medicul a apreciat Centrul European de Medicină Translațională, al Institutului Fundeni, care este „echipat cu un laborator de biosecuritate deosebit, astfel încât să putem performa testarea COVID în condiții de biosecuritate.”
Mai multe explicații despre testarea PCR de la Fundeni puteți găsi în materialul video atașat.
-
De ce sunt unele forme de cancer mai agresive decât altele?26.05.2026, 14:05
-
-
Adevărul din spatele cafelei perfecte. De ce devine amară26.05.2026, 12:03
-
Ce trebuie să știi despre pâinea cu maia. Impactul asupra glicemiei26.05.2026, 10:58
-
EXCLUSIV Videocapsula digestivă, investigație modernă, dar cu indicații limitate. Dr. Răzvan Iacob: Trebuie administrată cu mult discernământ
EXCLUSIV Cum ajung virusurile la bordul navelor de croazieră? Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică mecanismul infecțiilor
EXCLUSIV Totul despre infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Chirurgia viitorului. Dr. Mugurel Bosînceanu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Alergiile din 2026, sub semnul vremii. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, explicații
EXCLUSIV Aspirina, pericol ignorat de mulți. Cum poate declanșa sângerări și scoate la iveală cancerul
EXCLUSIV Congres Internațional de Cardiologie. Victor Costache și Silviu Dumitrescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Învierea, sărbătoare a speranței. Părintele Luca: Pe ea ne bazăm. Nu am avea sens
EXCLUSIV Diabet, obezitate, boli metabolice: cauze și tratament. Simona Carniciu, la Academia de Sănătate
Medicul Simona Carniciu, totul despre diabet, obezitate și bolile metabolice, la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV Totul despre acnee. Dr. Alin Nicolescu, la Academia de Sănătate, joi, 31 iulie, ora 18:00
EXCLUSIV Ce boală are Donald Trump. Un cardiolog român îl dă de gol. De ce ia aspirină dacă e "mai sănătos ca niciodată"?
EXCLUSIV Focar de hantavirus pe o navă de croazieră. Ce risc există pentru România. Prof. dr. Simin Aysel Florescu, explicații
EXCLUSIV Boala Alzheimer: diagnostic și tratament. Dr. Dafin Mureșanu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce pățești dacă ai luat aspirină preventiv. Ce s-a descoperit despre Aspirină: schimbă tot ce se știa
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
EXCLUSIV Chirurgia inimii în secolul XXI. Dr. Victor Costache: Chirurgul trebuie să stăpânească toate tehnicile
EXCLUSIV Medicina de călătorie, ghid. Conf. univ. dr. Ion Ștefan, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
EXCLUSIV Cea mai mare problemă cu care se confruntă medicii. Dr. Silviu Dumitrescu recunoaște: Să nu mai ascundem lucrurile
EXCLUSIV Prof. dr. Codruț Sarafoleanu explică cum funcționează aplicația pentru alergii
EXCLUSIV Durata tratamentului ortodontic, factori esențiali. Dr. Ela Bănică: Abordarea este diferită
EXCLUSIV Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
