Acneea la adulți determină ANXIETATE. Ce sunt microcomedoanele

Anisia Nica |
Data publicării:
acneea la adulti FOTO: Pexels @andrea piacquadio
acneea la adulti FOTO: Pexels @andrea piacquadio

Acneea la adulți este mai frecventă decât ați crede. Cum afectează aceasta starea psihică și ce se poate face?

Acneea este o afecțiune dermatologică cu care se confruntă majoritatea adolescenților. Această problemă devine mult mai deranjantă atunci când persistă și la maturitate.

Diferă de acneea juvenilă?

Diferă acneea adultului de cea din perioada adolescenței? La această întrebare a răspuns  Dr. Teodora Predescu, medic specialist dermato-venerologie pentru emisiunea "Vorbește lumea" de la Pro TV: "În primul rând acneea adultă este o formă particulară de acnee.

Diferă de cea din adolescență prin tipul și distribuția leziunilor din acnee. Aici ne referim în primul rând la microcomedoane, adică mici puncte negre, mici leziuni ce sunt situate sub piele, de culoarea pielii de câtiva milimetri, ce devin vizibili în special când ne întindem tegumentul pe zona pe care noi o examinăm. Sunt distribuite și caracteristic, asta înseamnă că vor afecta jumătatea inferioară a feței: zone obrajilor, zona bărbiei și zona mandibulei".

Mai multe diferențe

Acneea juvenilă și acneea adultului sunt diferite din mai multe puncte de vedere. Specialistul spune că "mai are o particularitate ce o deosebește de acneea juvenilă, și anume, prezența și agravarea leziunilor în perioada premenstruală, adică inflamarea leziunilor cu apariția de coșuri roșii dureroase, localizate cu predilecție pe zona inferioară a feței, mai ales zona mandibulei și zona submandibulară".

Câti adulți sunt afectați?

"Din păcate a devenit din ce în ce mai frecventă. Afectează în special femeile, însă o putem întâlni și la bărbați, iar din punct de vedere statistic, s-a demonstrat că 40% din femeile cu vârste între 20 și 40 de ani suferă de această afecțiune", adaugă medicul.

Impact asupra stării psihice

"Din păcate, acneea are un puternic impact asupra calității vieții pacienților și cumva e ușor de înțeles de ce deoarece este localizată pe cea mai vizibilă zonă a corpului nostru. E zone pe care, din păcate o analizăm și o mai și judecăm atunci când interacționăm cu cineva din jurul nostru. Mulți dintre pacienții noștri cu acnee au sentimente sau stări de anxietate, stimă de sine redusă, iar unii dintre ei ajung inclusiv să se izoleze social. De asemenea, au puternice stări de îngrijorare și de teamă legate de potențialele agravări ale acneei, dar și de semnele pe care aceasta le poate lăsa în momentul în care se vindecă leziunile", avertizează aceasta.

Ce se poate face?

Medicul anunță că "ărimul și cel mai important lucru este să încercăm să ne creăm o rutină zilnică de îngrijire ce este adaptată nevoilor tenului nostru. Cu o rutină corectă de îngrijire putem controla uneori leziunile de acnee atât de bine, încât tratamentul dermatologic să fie minimal.

E foarte important să construim o rutină de îngrijire cu puține produse, astfel încât să evităm orice fel de iritație care ar putea să apară, iar eu recomand pacienților, în primul rând, să aibă un produs de curătare: un gel sau o spumă care curăță în profunzime tenul, dar, foarte important, care să nu producă iritații.

O cremă de hidratare, iar pentru că vorbim de tenul matur aceasta va trebui din nou adaptată nevoilor tenului. Va trebui să aibă o consistență fluidă, textură non-grasă și proprietăți non-comedogene și nu trebuie să uităm de crema de protecție solară cu factor de protecție 50, pe care trebuie să o aplicăm pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp pentru că aceasta, de fapt, va preveni agravarea leziunilor de acnee și va limita foarte mult formarea petelor pigmentare sau petelor post-inflamatorii".

Produse speciale

"Din fericire, în momentul de față avem la dispoziție o serie de produse care sunt destinate tenului adult și a căror eficiență este dovedită clinic, iar în momentul în care vorbim de tratamentul acneei adulte, pe lângă rutina de care am vorbit puțin mai devreme, putem adăuga, de exemplu, un ser cu dublă acțiune: și de exfoliere și de hidratare.

Recomand în general pacienților să folosească un produs cu ingrediente multiple, cu acțiune sinergică, ce se completează unul pe celălalt. Aici ne referim la acidul salicilic care matifiază tenul, reduce secreția e sebum, tratează și previne formarea microcomedoanelor, acidul glicolic, care va exfolia pielea și va reda luminozitate tenului și niacinamida care are rolul de a calma iritațiile și de a reface bariera cutanată", ne sfătuiește medicul.

Vezi și: 5 uleiuri esențiale care te scapă de ACNEE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel