Lege nouă în sănătate. Nicușor Dan, explicații

Lege nouă în sănătate. Nicușor Dan, explicații FOTO: Agerpres

Siguranța pacienților și medicilor, pe primul loc. Președintele Nicușor Dan a promulgat o lege cu impact major. Ce se schimbă

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat o lege care aduce măsuri noi de protecție pentru pacienți și personalul medical. Conform noilor reglementări, toate spitalele publice și private vor fi obligate să instaleze butoane de panică în saloane și sisteme de supraveghere video în secțiile critice, pentru a asigura intervenția rapidă în situații de urgență și respectarea standardelor medicale.

Butoane de panică în toate saloanele de spital

Potrivit noii legi, toate unitățile sanitare publice și private vor fi obligate să instaleze butoane de panică în fiecare salon destinat internării pacienților.

"Aceste sisteme vor declanșa o alertă în cazul unor urgențe medicale sau a unor situații de pericol iminent, ceea ce este util mai ales pentru pacienții imobilizați sau cu autonomie redusă", a explicat Nicușor Dan, președintele României, într-o postare pe Facebook.

Măsura vine ca răspuns la necesitatea de a oferi suport imediat pacienților aflați în situații critice și de a crește siguranța în unitățile sanitare.

Supraveghere video în secțiile critice

Legea prevede, de asemenea, instalarea de sisteme de supraveghere video în anumite zone sensibile:

  • Secțiile de ATI
  • Unitățile de primiri urgențe
  • Secțiile pentru pacienții cardiaci critici

"Scopul este asigurarea respectării protocoalelor și procedurilor medicale pentru ca pacienții să poată beneficia de îngrijire adecvată la cele mai înalte standarde medicale", a explicat președintele României.

Acest sistem oferă și un grad sporit de siguranță personalului medical, descurajând potențialele agresiuni în spitale.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare

Donald Trump, din nou la spital

12 oct 2025, 09:57
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a ajuns din nou la spital. Ce se întâmplă cu președintele SUA, la doar câteva zile după ce medicii au anunțat că este într-o stare...