Alexandru Rafila despre valul al treilea: cu cât reușim să vaccinăm mai repede cu atât creșterea (cazurilor) va fi mai redusă
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, spune țara noastră se află într-o competiție între viteza de vaccinare și creșterea numărului de cazuri de infectare cu...
Profesorul Alexandru Rafila a atras atenția că ne așteaptă un al treilea val al pandemiei și că vaccinarea este extrem de importantă în acest moment. Potrivit lui, trebuie să ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri, însă cu cât vom vaccina mai mult, cu atât creșterea numărului de cazuri va fi mai mică.
„În primul rând, cele trei scenarii de la INSP simulează un trend similar de creștere cu cel înregistrat în ultimele 2 săptămâni și atunci vom ajunge la o cifră nu foarte mare de cazuri noi, la 20 martie sau o situație extremă, precum cea prezentată, la peste 8.000 de cazuri.
Personal cred că vom fi undeva între varianta medie, cea cu 4.500 de cazuri și situația din acest moment, undeva în jur de 3.000 de cazuri, în medie, înregistrate zilnic.
Sunt câteva elemente care sunt importante și pe care aș vrea să le subliniez. Noi suntem într-o competiție, între viteza cu care vaccinăm și potențiala creștere a numărului de cazuri. Practic este un sistem invers proporțional, cu cât reușim să vaccinăm mai repede cu atât creșterea va fi mai redusă și lucrul acesta nu depinde doar de noi, depinde și de cantitatea de vaccin care va ajunge în România și dacă să zicem este o anumită penurie de vaccinuri și nu reușim să vaccinăm mai mult de 35.000 de persoane pe zi, cu siguranță luna în luna aprilie va fi o cu totul și cu totul altă situație pentru că mai multe milioane de doze vor sosi în România în fiecare din aceste luni.
Cred că trebuie să pregătim de acum terenul pentru acel moment, pentru că dacă nu, vom ajunge în situația în care să avem mai multe vaccinuri la dispoziție și mai puțină lume care dorește să se vaccineze. Este o situație care se înregistrează inclusiv în Israel", a spus profesorul Alexandru Rafila la B1TV
Rafila a mai subliniat că este necesar un echilibru, ca oamenii să respecte în continuare măsurile pentru combaterea pandemiei.
"Oboseala pandemică se referă la oboseala oamenilor de a respecta aceste reguli. E un lucru pe care trebuie să-l luăm în considerare. Ca să evităm această oboseală este bine să luăm măsuri care să nu exacerbeze nemulțumirea sau frustrarea oamenilor. Trebuie să existe un echilibru și măsurile exagerate pot avea un efect negativ”, a mai spus Alexandru Rafila.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
