Aproape 7.000 de noi infectări și peste 300 de decese, în ultimele 24 de ore
Aproape 7.000 de noi infectări și peste 300 de decese arată bilanțul provizoru al ultimelor 24 de ore.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 1 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 6.993 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 322 decese dintre care 11 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.
Valeriu Gheorghiță a explicat, la Digi 24, că posibilitatea apariției unui noul val al pandemiei, cauzată de o nouă tulpină a virusului, nu este exclusă, pe fondul numărului de infectări care a început să crească și în alte țări, nu doar în România.
„În Marea Britanie este o tendință de creștere a numărului de cazuri și nu vreau să uităm că suntem în plin sezon rece. Iarna se apropie și oamenii vor sta din ce în ce mai mult în spații închise, vor interacționa din ce în ce mai mult, aerisirea încăperilor se va face mai puțin, iar riscul de infectare evident că va crește, deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”, a arătat Valeriu Gheorghiță.
Dacă certificatul verde nu se introduce și pentru anumite categorii profesionale, atunci va fi greu să ajungem la 70 la sută populație vaccinată nu numai până la sfârșitul acestui an, dar nici în primele luni ale anului viitor, avertizează coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. „Va fi foarte greu să facem acest lucru, pentru că este evident că în perioada următoarelor două luni, situația epidemiologică ar trebui să se liniștească, să se echilibreze. Probabil că în momentul acesta suntem deja într-o perioadă de platou, însă depinde foarte mult de cât de bine sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii bolii și cât de mult va crește rata de vaccinare, dar problema este dacă suntem iarăși dispuși, ca țară, să ne confruntăm cu un viitor val de îmbolnăviri și s-o luăm de la capăt”, a mai arătat Valeriu Gheorghiță.
-
-
-
-
-
EXCLUSIV Ce înseamnă metastazele cerebrale și când devin periculoase27.08.2026, 15:21
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
