Autoritățile din Nepal oferă bani femeilor care vor refuza să se izoleze în perioada menstruației

Adisa Codruț |
Data publicării:
În unele regiuni, femeile sunt alungate din case când sunt în perioada de menstruație
În unele regiuni, femeile sunt alungate din case când sunt în perioada de menstruație

Un obicei barbar – acela de a alunga, din casă, femeile aflate la menstruație– a mai făcut o victimă, iar autoritățile din Nepal au decis să ia măsuri.

Un sat din Nepal va oferi bani femeilor care refuză izolarea în „colibe pentru menstruație" ilegale, a anunțat marți un oficial nepalez, după ce această practică s-a soldat cu încă o victimă, transmite Thomson Reuters Foundation.

Parbati Buda Rawat, 21 de ani, se afla duminică în cea de-a treia zi de menstruație și a aprins un foc pentru a se încălzi în coliba micuță și umedă din piatră și pământ în care a trebuit să se izoleze. A doua zi dimineață a fost găsită moartă. Incidentul s-a produs în districtul Achham din vestul Nepalului.

„Se pare că a murit sufocată", conform poliției nepaleze.

O „tradiție” interzisă de 14 ani

Parlamentul nepalez a decis deschiderea unei anchete cu privire la această tradiție hindusă veche de secole denumită „chhaupadi" (care a fost interzisă prin lege din 2005), după ce și o adolescentă și o tânără mamă cu doi copii au murit în două incidente similare în cursul acestui an.

Tradiția rămâne însă aplicată în regiunile izolate din vestul Nepalului unde comunitățile se tem de ghinion, dezastre naturale sau perioade de lipsuri dacă femeile și fetele aflate la menstruație - și considerate impure - nu sunt izolate de restul comunității.

Aceste femei stau câteva zile în colibe improvizate, nu au voie să se întâlnească cu membri ai familiei, nu au voie să iasă afară, trebuie să mănânce frugal și nu au voie să se atingă, printre altele, de idoli religioși, de lapte sau de vite.

Le dau bani ca să nu accepte „tradiția”

Autoritățile locale din Purbichowki, districtul Doti - la granița cu districtul Achham unde s-a înregistrat cea mai recentă victimă a acestei practici - au anunțat că vor oferi oricărei femei care respinge „chhaupadi" suma de 5.000 de rupii nepaleze (echivalentul a 44 de dolari), o sumă consistentă într-o țară în care, conform datelor Băncii Mondiale, 41% din populația de 28 de milioane trăiește cu mai puțin de 3,20 dolari pe zi.

De asemenea, familiile care practică această tradiție nu vor mai primi beneficii financiare de la stat. Cei care le impun femeilor aflate la menstruație să se izoleze riscă pedepse cu închisoarea de până la 3 luni și amenzi de 3.000 de rupii, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel