"De 8 martie mi-a trimis maică-mea o amintire comună de acum 5 ani. O fotografie cu familia noastră: eu, sora mea și ea, mama. Veniseră să mă externeze din spital, după o nouă criză de fier. Este o amintire despre cum să nu fii mamă. Cum să te obișnuiești cu gândul ăsta și cum să trăiești cu o boală cu care trebuie să lupți în fiecare moment al vieții.
Am adenomioză, O formă gravă de endometrioză, stadiu inoperabil. De fapt, singura operație recomandată de medici este histerectomia. Adică eliminarea uterului.
Sângerez, de multe ori, până aproape de leșin
De fapt, asta este și cea mai grea povară a acestei boli perfide cu care mă lupt de 7 ani și care îmi afectează și cele mai mărunte activități zilnice. Ca să dau doar un scurt exemplu, în unele dimineți, pentru mine este un efort uriaș și să mă spăl pe dinți.
Un doctor mi-a explicat, în timpul unei ecografii, că uterul meu este ca un pom de Crăciun luminat cu mii de beculețe. Beculețele sunt vasele de sânge prin care sângerez, de multe ori, până aproape de leșin. Ele nu ar trebui să fie acolo. Sau și mai plastic, imaginați-vă o sită prin care se scurge viața însăși. Pentru că așa și este viața cu adenomioză.
Tot organismul este foarte slăbit din cauza pierderilor masive de sânge. Trăiesc de ani de zile cu amețeli crunte, dificultăți de respirație, amorțeli în mâini și picioare, o stare de vlăguire permanentă, dureri, insomnii, gânduri și stări cumplite. Mai ales că mi-am dorit un copil, o familie normală pe care eu nu am avut-o.
Au fost multe momente în care mi-aș fi dorit să mor decât să mai trec prin chinurile astea. Fizice și psihice. Dar cele mai grele momente au fost cele în care mă aflam în fața medicilor. Aici este adevărata dramă.", a precizat jurnalista Valentina Pufulescu.
Vedeta spune că foarte puțină lume știe de chinul prin care trece. Mai mult, jurnalista Valentina Pufulescu povestește că s-a născut cu o formă gravă de astm bronșic, dar, din fericire, a învins boala grație unui medic.
Supraviețuirea este, de altfel, laitmotivul vieții mele
"Povestea mea este despre experiențele traumatizante pe care le-am avut cu doctorii din România. Voi rămâne cu sechele majore pe viață, indiferent cum se va termina totul. Pentru că încă nu știu.
Scriu aceste rânduri cu sufletul greu. Nu-mi este deloc ușor să mă expun pentru că nu sunt un om extrovertit. Sunt foarte puțini oameni care știu prin ce trec. Îi număr pe degetele de la mâini. Printre ei sunt și câțiva colegi de serviciu care au făcut tot posibilul ca să mi se pună un diagnostic corect și să mi se găsească cel mai bun tratament.
Și le mulțumesc pentru asta. Restul oamenilor știau că am ceva probleme pentru că venea destul de des ambulanța la redacție și de multe ori ajungeam în spital pentru câteva zile sau săptămâni.
Dar încă trăiesc. Supraviețuirea este, de altfel, laitmotivul vieții mele. M-am născut cu o formă gravă de astm bronșic. Până la 10 ani am stat mai mult în spital decât acasă. Am învins, însă, boala după ce doctorul Filip de la „Grigore Alexandrescu” (Spitalul de copii din Capitală-n.r.) i-a propus maică-mii să mă mute un an într-o zonă de munte ca să respir aer curat.
Era ultima soluție, după ce toate tratamentele eșuaseră. Și a funcționat. După ce am locuit un an în Panciu (Vrancea) nu am mai făcut nicio criză de respirație, spre bucuria maică-mii care avea oricum și alte probleme, aproape la fel de stringente. Spre exemplu, nu aveam unde locui. Pentru că nu avea buletin de București și nici bani, nu putea să cumpere o casă. Tatăl nostru ne-a părăsit după naștere. A lăsat-o pe maică-mea cu doi copii pe străzi. Unul de 6 luni și altul pe drum, pe care l-a recunoscut doar obligat de instanță. Și am stat și noi pe unde am apucat, pe la cine ne primea sau în chirii greu de descris, cu șobolani, igrasie și de niciunele în casă. De obicei, eu și sora mea dormeam pe canapea, iar maică-mea pe jos, pentru că nu avea unde. Am dormit și pe stradă, toate trei, înghesuite pe o bancă.", a dezvăluit Valentina Pufulescu.
De 8 martie mi-a trimis maică-mea o amintire comună de acum 5 ani. O fotografie cu familia noastră: eu, sora mea și ea,...
Publicată de Valentina Pufulescu pe Luni, 8 martie 2021
