EXCLUSIV Prof. Buda i-a pus diagnosticul exact lui Vladimir Putin: Este îngrozitor! Ce este PSIHOPATIA
Prof. dr. Octavian Buda a vorbit despre diagnosticul lui Vladimir Putin.
Prof. dr. Octavian Buda, medic primar psihiatru, profesor de Istoria Medicinei la UMF "Carol Davila" și expert al Institutului "Mina Minovici" din București, ne-a vorbit despre diagnosticul lui Vladimir Putin și rolul medicinel legale în războiul declanșat de Rusia.
"Ceea ce se întâmplă acum se întâmplă în condiții de conflict armat direct. Poate greșesc, dar e un soi de haos omucidar care se petrecese, în sensul în care se omoară cu bestialitate aproape fără discriminare și maniera în care se distrug acest localități și sunt omorâți oameni la întâmplare, asta demonstrează o furie destructivă.
La Katyn vorbim despre o ucidere sistematică a unui număr de oameni care au fost cu un program prestabilic găsiți, identificați, împușcați.
Există în anii 1990 câteva relatări a unora dintre cei care au participat la aceste execuții și care spuneau: Nu execuția în sine era o problemă, pentru că era imediat imobilizat, legat cu mâinile la spate și împușcat în câteva secunde. (...)
Ei au lucrat cu foarte mare atenție și cu precizie matematică ca să fie absolut siguri că împușcă pe cine trebuie", a spus prof. Octavian Buda, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate.
Prof. Octavian Buda, despre diagnosticul lui Vladimir Putin
"Cei care au lucrat pentru Katyn și au apărut în arhive fotografii cu ei, este îngrozitor, au primit o primă bănească pentru că au fost foarte operativi în a asasina, într-un anume interval de timp, un anume număr de oameni. Există un călău, Blohin, care practic, se pare că la viața lui ar fi omorât circa 7.000 de oameni, asta era meseria lui.
Psihiatric... există oameni care nu au empatie, care nu au emoții. Definiția psihopatiei, care e una clinică și este agreată de manualele moderne de psihiatrie este: În timp ce fiecare dintre noi ne adaptăm la mediul în care trăim pentru a găsi un echilibru între valorile noastre interioare, emoționale, relaționale și societatea în care trăim, psihopatul distruge mediul din jurul lui, pentru a obliga mediul să se adapteze exigențelor lui.
Practic, mentalitatea este legată de faptul că nu există ideea aceasta de întrajutorare, compasiune. Gândiți-vă că niște oameni stau la masă, generează un document și în document se ascunde condamnarea la moarte a unor oameni care nu au legătură cu acei șefi de stat.
Am văzut că niște oameni i-au pus un diagnostic lui Vladimir Putin. Sigur, poți să-i pui un diagnostic. El e psihopat în măsura în care mediul generează un anume gen de comportament și Rusia are, din păcate, niște personaje absolut îngrozitoare", a mai spus el.
Vezi mai multe în video:
-
-
-
Medicii din Cluj au realizat o premieră în tratarea aritmiilor cardiace15.07.2026, 19:37
-
Punctul slab al cancerului pancreatic, identificat de medici15.07.2026, 18:50
-
EXCLUSIV Alergiile provocate de plante, tot mai recunoscute în România. Simptomele care trimit pacienții la medic
EXCLUSIV Alergiile din 2026, sub semnul vremii. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, explicații
EXCLUSIV Ce boală are Donald Trump. Un cardiolog român îl dă de gol. De ce ia aspirină dacă e "mai sănătos ca niciodată"?
EXCLUSIV Apnee obstructivă în somn, probleme și tratamente ortodontice. Dr. Ela Bănică, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Ce trebuie să știe fiecare medic de familie și când depășește regulile - Dr. Gindrovel Dumitra
EXCLUSIV Totul despre acnee. Dr. Alin Nicolescu, la Academia de Sănătate, joi, 31 iulie, ora 18:00
EXCLUSIV Adevărul despre riscul de Alzheimer. Prof. dr. Gabriel Prada: Forme și grade de severitate diferite
EXCLUSIV Bolnavii de cancer așteaptă cu lunile diagnosticul, apoi alte luni tratamentul: "Avem dovezi foarte triste"
EXCLUSIV Tratamentul anti-cancer cu celule T modificate genetic. Dr. Ștefan Ciurea, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Vindecarea prin culoare. Dr. Elena Demetrescu: Flerul medicului se aseamănă cu talentul artistului în fața pânzei
EXCLUSIV Alergii și cancer de piele. Prof. dr. Olga Simionescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Congres Internațional de Cardiologie. Victor Costache și Silviu Dumitrescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Vaccinarea cardiacilor și a bolnavilor cronici, esențială. Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: Indicație majoră
EXCLUSIV Chirurgia inimii în secolul XXI. Dr. Victor Costache: Chirurgul trebuie să stăpânească toate tehnicile
EXCLUSIV Poluarea, un nou factor major în declanșarea astmului și alergiilor. Prof. dr. Florin Mihălțan: Provocarea deceniului. Mare amenințare
EXCLUSIV Simpozion româno-elen. Inovații și colaborare în medicină, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Boala Alzheimer: diagnostic și tratament. Dr. Dafin Mureșanu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Hipertensiunea arterială pulmonară, boala care pune inima sub presiune. Prof. univ. dr. Cristian Oancea: Foarte ignorată
EXCLUSIV Meloterapia, impact asupra bolilor. Dr. Mircea Penescu: Totul pornește de la creier
EXCLUSIV "Ecorșeul" lui Constantin Brâncuși, lucrarea care a unit arta și medicina românească
EXCLUSIV Acoperirea vaccinală, sub pragul critic de 55%. Prof. dr. Victoria Aramă: Scădere dramatică
EXCLUSIV Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, la Academia de Sănătate
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
