Samoa, stare de urgență din cauza rujeolei: peste 700 de cazuri și șase decese
Un focar de rujeolă ce s-a extins în Samoa a dus la declararea stării de urgență. Șase decese, dintre care cinci copii, s-au înregistrat deja.
Samoa a declarat stare de urgență la sfârșitul săptămânii trecute, din cauza unui focar de rujeolă care s-a extins. Au fost închise școlile și au fost restricționate adunările publice în ţara insulară din Pacificul de Sud cu doar 200.000 de locuitori, situată la sud de Ecuator şi la jumătatea distanţei dintre Hawaii şi Noua Zeelandă.
Epidemia de rujeolă a fost a declarată la sfârşitul lunii octombrie după ce au fost raportate primele decese. De atunci, cel puţin şase decese, printre care cinci copii cu vârsta sub doi ani, au fost asociate epidemiei. Dintre cele 716 cazuri suspecte de rujeolă, 40% au necesitat spitalizare.
"După cum evoluează lucrurile în prezent şi în urma acoperirii slabe (a imunizării), ne aşteptăm la ce este mai rău", a declarat la sfârşitul săptămânii directorul general al Departamentului de Sănătate din Samoa, Leausa Take Naseri, arată surse citate e agerpres.ro.
Ministrul de Externe din Noua Zeelandă, Winston Peters, a declarat vineri că ţara sa va trimite în Samoa 3.000 de doze de vaccin şi doisprezece lucrători sanitari pentru a ajuta la lupta contra epidemiei. "Rujeola este extrem de contagioasă, iar izbucnirea epidemiei a curmat vieţi în Samoa", a indicat Peters într-un comunicat. "Este în interesul tuturor să colaborăm pentru a stopa răspândirea ei", mai arată aceeași sursă.
Cazurile de rujeolă sunt în creştere la nivel global, inclusiv în ţările cu venituri ridicate, precum Statele Unite şi Germania, unde unii părinţi evită imunizarea din motive filosofice ori religioase, sau în contextul unor îngrijorări potrivit cărora aceste vaccinuri ar putea provoca autism.
Media din Australia şi Samoa au relatat că autorităţile guvernamentale din Samoa au introdus vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele, programul de vaccinare urmând să fie publicat luni.
-
Noua armă împotriva emboliei pulmonare: medicii ajung direct la cheag01.09.2026, 18:00
-
-
-
Glicemia lasă urme și în prostată? Indicatorul care trebuie urmărit01.09.2026, 13:43
-
Poți renunța la aspirină după infarct? Un studiu major aduce răspunsul01.09.2026, 12:46
Cum se transmite tusea convulsivă și ce trebuie să faci dacă ai fost expus
Virusul care se ascunde în brânză
Soția unui mare actor, răpusă de hantavirus
O nouă pandemie ne amenință. Medicii, îngrijorați
O nouă pandemie, mai devastatoare decât cea de COVID, ne amenință. Medicii sunt îngrijorați.
Supergripa H3N2: Dr. Mihai Craiu explică simptomele, riscurile și cum ne protejăm
Marea Britanie și-a pierdut statutul de țară liberă de rujeolă
Ce se întâmplă dacă bei direct dintr-o doză, fără să o cureți înainte. Un medic de boli infecțioase dezvăluie ce boli sunt pe doze
Infecția care te poate urmări 10 ani. Legătura șocantă dintre spitalizare și bolile incurabile
CDC instituie nivelul 3 de urgență pentru focarul de hantavirus de pe MV Hondius
Supraviețuitorii cancerului, condamnați la un risc uriaș de forme severe de COVID
Nouă variantă COVID se răspândește rapid. Obiceiurile estivale, asociate cu o variantă mutantă
Virus gripal nou: Subclada K a A(H3N2) detectată și în România
Cum deosebim hantavirusul de COVID-19
EXCLUSIV Gripa, fatală. Dr. Adrian Marinescu, avertisment: Riscuri crescute. Forme severe
De ce unele persoane nu se îmbolnăvesc
Ce este virusul Chikungunya. Fii atent la asta dacă te-a înțepat un țânțar. Atacă articulațiile!
Octavian Jurma, explicații despre sezonul gripal: Numărul de cazuri, dublu
Ruptura globulelor roșii, cauza blocajelor vasculare în COVID-19
COVID-19 distruge vasele de sânge în mod neașteptat. Pune viața în pericol.
