Al treilea val al pandemiei, aproape. Medic: toate spitalele ar trebui să poată trata pacienți COVID-19
Suntem în pragul celui de-al treilea val al pandemiei, conform numărului de cazuri noi care a crescut cu aproximativ o mie, față de săptămâna trecută.
Numărul cazurilor de infecții a reînceput să crească în ultima săptămână, astfel că specialiștii atrag atenția că suntem în pragul celui de-al treilea val al pandemiei.
Dr. Cătălin Apostolescu, managerul Institutului „Matei Balș”, spune că trebuie să fim pregătiți pentru asta.
„România trebuie să se pregătească pentru un foarte posibil val trei al pandemiei, chiar dacă acum traversăm o perioadă de acalmie faţă de ce am avut în toamnă, o nouă reizbucnire a pandemiei este mai mult decât posibilă.
Pandemia este a noastră a tuturor şi toate segmentele sectorului medical trebuie să fie pregătite să primească şi să îngrijească pacienţi COVID”, a atenţionat managerul interimar de la Institutul Matei Balş, dr. Cătălin Apostolescu la Antena 3.
Toate spitalele ar trebui să poată trata pacienți COVID-19
El a mai atras atenția asupra riscului de sufocare a sistemului medical, motiv pentru care, spune el, toate spitalele ar trebui să poată să trateze şi pacienţi cu COVID-19. „Într-o primă fază, desemnarea unor anumitor spitale a putut să funcţioneze, însă dacă numărul creşte, trebuie ca toate spitalele să fie capabile să primească pacienţi COVID şi să asigure asistenţă medicală şi pentru ceilalţi pacienţi, în acelaşi timp.
În plus, logica ne spune că un al treilea val are şanse mai mari să fie mai puternic ca valurile de până acum", a precizat medicul.
El a mai arătat că dacă numărul cazurilor ajunge iar la 10.000 pe zi, sistemul medical poate ceda oricând.
-
-
-
Ce legătură au vârsta, sexul și greutatea cu felul în care mâncăm13.10.2026, 21:41
-
-
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Long COVID, impact asupra creierului
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
